Adunarea Generală a FRHG convoacă noi alegeri şi decide retragerea din procesul cu Ministerul Sportului

Data:

Adunarea Generală Extraordinară a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, convocată de ministrul Sportului, Eduard Novak, a luat mai multe decizii, printre care şi convocarea unei Adunări Generale de alegeri, anunță Agerpres.

Conform deciziei AG extraordinare, alegerile ar urma să aibă loc pe 6 aprilie 2023 la sediul Ministerului Sportului.

O altă decizie a fost ca FRHG să se retragă din procesul intentat Ministerului Sportului, prin care contesta suspendarea alegerilor din 15 septembrie, în cadrul cărora fusese ales preşedinte Alexandru Hălăucă.

Şedinţa Adunării Generale Extraordinare s-a desfăşurat sub observaţia reprezentaţilor Ministerului Sportului.

Din cele 77 de convocări făcute de reprezentanţii ministerului, 27 de membri au confirmat prezenţa, 18 au fost înregistraţi şi doar 15 au avut drept de vot.

Unele cluburi au contestat organizarea Adunării Generale Extraordinare şi nu au dorit să participe la vot, iar altele au invocat absenţa convocării şi nu au participat.

Ervin Miklos, reprezentantul clubului Fenestela 68 Târgu Secuiesc, care a condus şedinţa Adunării Generale Extraordinare, a declarat, pentru Agerpres, că se aşteaptă ca deciziile luate în cadrul AG convocate de ministrul Eduard Novak, şi contestată de conducerea suspendată a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, să fie, de asemenea, atacate în instanţă.

Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă a făcut o plângere penală pentru abuz în serviciu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe numele ministrului Sportului, Eduard Novak, şi al unor funcţionari din minister, invocând prejudicii aduse FRHG în urma unor decizii precum organizarea unei Adunări Generale Extraordinare.

Plângerile penale ale FRHG au fost făcute pe numele ministrului Eduard Novak, directorului direcţiei juridice, Vicenţiu Dacian Stan, şi delegatului Ministerului Sportului la Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă, Cristian-Marius Sandu, şi vizează suspendarea Adunării Generale de alegeri din 15 septembrie şi convocarea de către minister a unei Adunări Generale Extraordinare, la care nu au fost chemaţi reprezentanţii federaţiei.

Conform documentului depus la parchet, federaţia invocă faptul că „prin actele emise anterior emiterii convocării, Ministrul Sportului şi prin însuşi actul denumit Convocare, ministrul împreună cu restul funcţionarilor publici care au întocmit acte în acest sens au produs un prejudiciu incomensurabil Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă din moment ce la Adunarea Generală extraordinară se vor discuta aspecte privind organele de conducere ale federaţiei care au fost alese în mod legal şi statutar în data de 15.09.2022”.

Ministerul Sportului a transmis către membrii afiliaţi ai Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă o convocare la o Adunare Generală extraordinară, care va avea loc la 15 februarie, la sediul ministerului, şi care are pe ordinea de zi suspendarea Adunării Generale de alegeri din septembrie 2022 şi adoptarea unei soluţii privind „situaţia organelor executive de conducere” ale FRHG.

Reprezentanţii unor cluburi convocate la Adunarea Generală de către ministrul Sportului, Eduard Novak, cel care a semnat documentul, au declarat anterior, pentru AGERPRES, că şedinţa este „abuzivă” sau „posibil ilegală”.

De cealaltă parte, ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat săptămâna trecută, pentru AGERPRES, că şedinţa Adunării Generale a fost convocată de minister în baza Legii Sportului, care îi dă dreptul să facă acest lucru.

Preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, a câştigat, la 15 septembrie, un nou mandat la conducerea instituţiei, fiind votat, în cadrul Adunării Generale de Alegeri, de 9 dintre cele 13 cluburi cu drept de vot. Contracandidatul său, preşedintele clubului Steaua Rangers, Valentin Dragomir, a primit 4 voturi.

Ulterior, Ministerul Sportului a luat decizia de suspendare a efectelor Hotărârii adoptate în Adunarea Generală Ordinară de Alegeri a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, în urma unor controale, această hotărâre fiind considerată de FRHG o „imixtiune” în treburile interne, deoarece există deja pe rolul instanţelor de judecată o contestaţie depusă de mai multe cluburi. Ulterior, federaţia a atacat în instanţă decizia Ministerului Sportului.

Pe 15 noiembrie, FRHG anunţa că a denunţat unilateral contractul cu Ministerul Sportului, renunţând astfel la finanţarea din fonduri publice.

Ministerul Sportului a anunţat, la data de 27 ianuarie, pe site-ul său oficial, că 67 din cele 68 de federaţii sportive naţionale care au depus cerere vor primi finanţare pe anul 2023, singura excepţie fiind Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă (FRHG), care nu îndeplineşte condiţiile şi a fost declarată neeligibilă.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal masculin: CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint

CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint în Liga Naţională de handbal masculin, după ce a învins-o pe...

Canotaj: Bronz pentru România la Europene, în proba de 8+1 masculin

Echipajul de 8+1 masculin al României a cucerit medaliile de bronz, sâmbătă, la Campionatele Europene de canotaj de...

Tenis: Tsitsipas, out din primul tur la Madrid

Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas, nr.7 mondial, câştigător al titlului la Monte Carlo şi finalist la Barcelona,...

Tenis: Jannik Sinner a debutat cu dreptul la Madrid

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, principalul favorit, a debutat cu o victorie la turneul ATP Masters 1.000...