Adrian Mutu: Rapid a fost clar dezavantajată de arbitraje în ultimele patru meciuri

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Rapid Bucureşti, Adrian Mutu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa a fost clar dezavantajată de greşelile de arbitraj în ultimele patru etape ale Superligii, potrivit Agerpres.

„S-au întâmplat nişte lucruri care ne deranjează, şi mă refer la nişte greşeli de arbitraj care au fost împotriva noastră în ultimele patru meciuri. Nu cred că e vorba de o criză. Din punctul de vedere al antrenorului, există perioade foarte bune aşa cum am avut noi şi pot exista şi perioade mai puţin bune. Ideea este că noi trebuie să rămânem uniţi, să avem o concepţie de joc bine stabilită, cu strategiile făcute pentru fiecare meci, şi să încercăm să evităm această perioadă. Eu nu caut nicio scuză pentru ceea ce s-a întâmplat, dar este strigător la cer golul anulat în meciul cu Chindia. În plus, cu accidentarea lui Papeau, cum a fost judecată faza… Nu a fost aşa cum ar fi trebuit. A doua zi am avut un exemplu cu Deac şi a fost reevaluată la VAR acea fază. La noi întrebarea este de ce nu a fost revăzută la VAR? Atunci când vezi că jucătorul iese pe targă este un mare semn de întrebare. Mie îmi pare rău pentru Papeau, pentru că el va sta aproape patru luni în afara gazonului, având o fractură de peroneu, ceea ce este foarte grav. Ca arbitru, să vezi că jucătorul iese pe targă şi să nu reevaluezi faza mi se pare ostentativ. Rapidul în ultimele patru meciuri a fost clar dezavantajată. Şi e important pentru noi, dacă am fi jucat în superioritate numerică din minutul 20, probabil că altul ar fi fost scorul. Cred că am fi avut mai multe şanse să câştigăm acest meci. Eu sper să nu se mai întâmple lucrurile astea. Şi chiar dacă suntem pe un loc fruntaş în momentul de faţă, sper că nimeni nu are nimic cu Rapid. Asta este ceea ce îmi doresc, pentru că această competitivitate este binevenită pentru fotbalul românesc în general”, a declarat Mutu.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: CFR Cluj, vicecampioană a României

CFR Cluj e noua vicecampioană a României după ce a surclasat-o pe Farul Constanţa cu scorul de 5-1...

Formula 1: Oscar Piastri (McLaren) s-a impus în ultima sesiune de antrenamente libere de la Imola

Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) a dominat cea de-a treia ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui...

Fotbal: Antrenorul Valverde, la Athletic Bilbao până în 2025

Clubul spaniol de fotbal Athletic Bilbao a anunţat că antrenorul Ernesto Valverde şi-a prelungit cu un an contractul...

Fotbal: Antrenorul Thiago Motta neagă că ar fi ajuns la un acord cu Juventus

Thiago Motta, antrenorul echipei italiene de fotbal Bologna, prezentat de mass-media italiană drept succesorul lui Massimiliano Allegri la...