Adrian Mutu: Ne clătinăm după aceste înfrângeri, dar forţa noastră trebuie să-şi spună cuvântul

Data:

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Adrian Mutu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că e normal ca el şi jucătorii „să se clatine” după înfrângerile cu FCSB în Superligă şi Farul în Cupa României, dar a subliniat că forţa grupului trebuie să îşi spună cuvântul în partida cu Universitatea Craiova de sâmbătă, potrivit Agerpres.

„Ne aşteaptă un meci extrem de complicat împotriva unei echipe care vine după o serie de victorii în campionat. Va fi un meci care pe care, o luptă. Noi venim după înfrângerea în derby şi vrem să ne revanşăm în faţa propriilor suporteri, Vrem să rămânem acolo, între primele locuri. Mergem înainte, suntem pe locul 2 în clasament şi urmează un meci cu echipa de pe locul 3. Suntem în continuare o forţă şi intrăm mâine pe teren cu gândul doar la victorie. Acum am pierdut o bătălie, dar războiul e încă deschis pentru că mai sunt multe etape. Normal că ne clătinăm după aceste patru zile, după aceste înfrângeri, normal că nimănui nu-i convine, dar forţa noastră trebuie să-şi spună cuvântul”, a spus tehnicianul.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Polo: CSA Steaua, favorită la cucerirea titlului

CSA Steaua Bucureşti se află la un singur succes de câştigarea celui de-al 20-lea său titlu naţional, după...

Fotbal: Farul Constanţa – Sepsi OSK 1-4, în play-off-ul Superligii

Farul Constanţa a fost învinsă fără drept de apel de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 4-1...

Tenis: Swiatek şi Sabalenka, în finala de la Madrid

Poloneza Iga Swiatek şi belarusa Arina Sabalenka, primele două jucătoare ale lumii, ca şi în 2023, se vor...

Mijlocaşul Phil Foden (Manchester City), cel mai bun jucător al anului în opinia Asociaţiei Jurnaliştilor de Fotbal

Mijlocaşul ofensiv Phil Foden, la masculin, şi atacantul Khadija 'Bunny' Shaw, la feminin, ambii de la Manchester City,...