Actorul chinez Jackie Chan va purta flacăra paralimpică miercuri la Paris

Data:

Actorul chinez de arte marţiale Jackie Chan va purta flacăra paralimpică la Paris, miercuri, alături de Elsa Zylberstein, Jarry şi Benjamin Millepied, actriţă, umorist, respectiv coregraf francez, a anunţat, duminică, Comitetul organizator al Jocurilor, citat de AFP.

Jackie Chan va prelua ştafeta pe strada Vieille du Temple, din Paris, cu câteva ore înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Paralimpice, programată în cursul serii în Place de la Concorde de pe Champs-Elysees.

Alte nume sunt anunţate să participe la ştafeta flăcării, precum rapperul Georgio sau veteranul ciclist Raymond Pelle.

Printre atleţii paralimpici care vor participa la ultima ştafetă se află Yannick Ifebe (scrimă în scaun rulant), Clavel Kayitare (aletism handisport), Marie Graftiaux, John Petersson şi Duane Kale (paranataţie).

Flacăra paralimpică a ajuns duminică în Franţa prin tunelul de sub Canalul Mânecii, purtată de Emmanuelle Assmann, medaliată la scrimă în fotoliu rulant, care a fost întâmpinată la sosirea ei de ministrul Sportului şi Jocurilor, Amelie Oudea-Castera.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mbappe şi Kane, liderii clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor, nu au marcat în etapa a patra

Francezul Kylian Mbappe (Real Madrid) şi englezul Harry Kane, liderii clasamentului golgheterilor actualei ediţii a Ligii Campionilor la...

Donald Trump ‘poate ajuta la schimbarea lumii’, afirmă Cristiano Ronaldo

Starul portughez al fotbalului Cristiano Ronaldo a afirmat că preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, "este unul dintre oamenii...

Liga Campionilor – Bayern ‘a fost superioară’, a recunoscut antrenorul Luis Enrique după eşecul lui PSG

Bayern Munchen "ne-a fost superioară", a recunoscut antrenorul campioanei en titre Paris Saint-Germain, Luis Enrique, după înfrângerea (1-2)...

Jude Bellingham, cel mai tânăr jucător care a disputat 50 de meciuri în Champions League

Internaţionalul englez Jude Bellingham a devenit marţi, în cursul jocului pierdut de echipa sa, Real Madrid, pe terenul...