AC Milan a urcat pe podium în Serie A cu victoria de la Verona

Data:

AC Milan, cu portarul român Ciprian Tătăruşanu între buturi, a învins-o pe Hellas Verona cu scorul de 2-1 şi a urcat pe podium în Serie A, după meciurile din etapa a 10-a a primei ligi italiene de fotbal, potrivit Agerpres.

Campioana a deschis scorul prin autogolul lui Miguel Veloso (9), la centrarea lui Rafael Leao. Verona a reuşit egalarea zece minute mai târziu, când şutul lui Koray Gunter, unul fără probleme pentru Tătăruşanu, a fost deviat în propria poartă de Matteo Gabbia.

Sandro Tonali a adus victoria echipei rossonera (81), la Verona, unde la gazde a debutat antrenorul Salvatore Bocchetti, după demiterea lui Gabriele Cioffi.

Ciprian Tătăruşanu ”a trecut de mai multe ori prin emoţii în repriza secundă, cum a fost la o lovitură de cap a lui Roberto Piccoli în bară (56) şi alte câteva mingi fierbinţi în careul său de şase metri”, notează AFP.

Rivala Inter s-a impus cu 2-0, la Milano, în dauna formaţiei Salernitana, în timp ce Napoli a câştigat cu emoţii meciul cu Bologna (3-2).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Garda de Coastă italiană a escortat flacăra olimpică prin strâmtoarea Messina

Garda de Coastă italiană, cu ambarcaţiuni şi resurse aeriene, a escortat miercuri velierul Belem care transportă flacăra olimpică...

Tenis: Alcaraz, out de la Madrid

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial şi deţinătorul trofeului, a fost eliminat în sferturile de finală ale...

Tenis: Sinner s-a retras din turneul de la Madrid

Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul 2 mondial, a fost nevoit să se retragă din turneul ATP Masters 1.000...

Hochei pe gheaţă: România, victorie cu Ungaria la Campionatul Mondial

Selecţionata României a învins echipa Ungariei cu scorul de 2-1 (0-0, 0-0, 2-1), miercuri, la Campionatul Mondial de...