VIDEO – Indian Wells: Simona Halep a învins-o pe Petra Martic şi s-a calificat în semifinale

Data:

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 24, s-a calificat fără probleme în semifinalele turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.584.055 de dolari, miercuri, după ce a învins-o pe croata Petra Martic cu 6-1, 6-1, anunță Agerpres.

Halep (30 ani, 26 WTA) a obţinut victoria după doar 53 de minute.

Românca a făcut cel mai bun meci din turneu, având procentaje excelente la serviciu, 75% la prima minge pusă în teren şi 81,8% procentaj de reuşită. Halep nu şi-a pierdut niciodată serviciul, salvând cele trei mingi de break pe care şi le-a creat Martic. Halep a reuşit nu mai puţin de şapte ghemuri la zero în acest meci.

Halep, campioană la Indian Wells în 2015, a pierdut primul ghem al întâlnirii, dar a reuşit apoi o serie remarcabilă de nouă jocuri la rând.

Simona Halep o conduce acum Martic (31 ani, 79 WTA) cu 3-1 în meciurile directe. Precedentul duel a avut loc în 2018, în sferturi, chiar la Indian Wells, românca impunându-se cu 6-4, 6-7 (5), 6-3. Martic a învins în 2011 la Copenhaga, în optimi, cu 6-3, 5-7, 7-5, iar apoi Halep a câştigat în 2015 la Guangzhou, în primul tur, cu 6-4, 6-2.

Halep şi-a asigurat un cec de 343.985 de dolari şi 390 de puncte WTA, iar în penultimul act o va înfrunta pe poloneza Iga Swiatek, a treia favorită, care a trecut şi ea facil de americanca Madison Keys (cap de serie nr. 25), cu 6-1, 6-0, în 56 de minute.

Simona Halep conduce cu 2-1 în meciurile directe cu Swiatek (20 ani, 4 WTA), pe care o poate întâlni şi luna viitoare în meciul din cadrul Cupei Billie Jean King. Românca a învins în 2019, în optimi la Roland Garros, cu 6-1, 6-0, şi în 2021, în optimi la Australian Open, cu 3-6, 6-1, 6-4, iar Swiatek s-a impus în 2020, în optimi la Roland Garros, cu 6-1, 6-2.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...