Procesul lui Benjamin Mendy începe miercuri. Campionul mondial este acuzat de viol

Data:

Procesul fotbalistului Benjamin Mendy, fundaşul echipei Manchester City, campion mondial cu naţionala Franţei în 2018, pentru opt acuzaţii de viol, o tentativă de viol şi o agresiune sexuală în Anglia, se redeschide miercuri la Chester, informează AFP, potrivit Agerpres.

Jucătorul în vârstă de 28 de ani a pledat deja „nevinovat” în faţa tribunalului din Chester, negând cele zece acuzaţii formulate de şapte femei.

Acuzaţiile se referă la fapte care s-au desfăşurat între octombrie 2018 şi august 2021 la domiciliul său din Prestbury (Cheshire).

El este judecat alături de un alt bărbat, Louis Saha Matturie – fără o legătură cu fostul fotbalist Louis Saha -, anchetat la rândul său pentru opt violuri şi patru agresiuni sexuale asupra a opt femei între iulie 2012 şi august 2021.

După ce a petrecut mai multe luni în arest provizoriu, campionul mondial 2018 a fost eliberat la începutul lunii ianuarie şi plasat sub control judiciar, în aşteptarea procesului care va începe pe 25 iulie.

Acest caz a început la sfârşitul lunii august a anului trecut când clubul Manchester City a anunţat suspendarea jucătorului fără alte explicaţii.

Justiţia engleză a anunţat la puţin timp după aceea că fotbalistul a fost plasat în arest preventiv după ce a fost acuzat de patru violuri – inclusiv unul comis cu câteva zile mai devreme, în timp ce era eliberat condiţionat – şi de agresiune sexuală, de către trei femei, între care o minoră.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...