Doliu în lumea fotbalului. Egidius Braun, fost președinte al Federaţiei Germane de Fotbal, a încetat din viaţă

Data:

Fostul preşedinte al Federaţiei Germane de Fotbal (DFB), Egidius Braun, a încetat din viaţă la vârsta de 97 de ani, a anunţat miercuri Federaţia, scrie DPA, citată de Agerpres.

Braun a condus DFB între 1992-2001, după 15 ani ca trezorier al organismului fotbalistic.

„Astăzi este o zi tristă pentru toţi fotbaliştii din Germania şi Europa. Odată cu moartea lui Egidius pierdem o persoană specială care a folosit oportunităţile fotbalului pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de sprijin şi atenţie. Era deosebit de preocupat de copii şi tineri aflaţi în nevoi”, a spus preşedintele DFB, Bernd Neuendorf.

Braun şi-a început activitatea socială în Mexic după ce a vizitat un orfelinat din această ţară, în timpul Cupei Mondiale din 1986. Fundaţia DFB, care-i poartă numele, organizează o strângere de fonduri la fiecare doi ani.

Germania a câştigat EURO 1996, când Braun era preşedintele DFB.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, nu-şi face griji cu privire la Mohamed Salah

Arne Slot, antrenorul echipei de fotbal Liverpool, a declarat nu-şi face griji cu privire la Mohamed Salah, care...

PSG are aceeaşi identitate în Ligue 1 şi în Liga Campionilor, a spus antrenorul Luis Enrique

PSG are aceeaşi identitate în Ligue 1 şi în Liga Campionilor, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă,...

Selecţionerul Mircea Lucescu a convocat preliminar 21 de stranieri pentru meciurile naţionalei cu Bosnia-Herţegovina şi San Marino

Selecţionerul Mircea Lucescu a convocat preliminar un lot format din 21 de jucători care evoluează în străinătate pentru...

Cristiano Ronaldo a fost mai determinant la Real Madrid decât Messi la FC Barcelona (studiu)

Impactul fotbalistului Cristiano Ronaldo asupra productivităţii şi eficienţei a fost mai mare decât cel al lui Lionel Messi...