Schi alpin: Marco Odermatt a cucerit în premieră marele Glob de Cristal

Data:

Elveţianul Marco Odermatt a intrat în posesia marelui Glob de Cristal rezervat câştigătorului Cupei Mondiale de schi alpin, pe care îl obţine pentru prima oară în cariera sa, după ce s-a clasat pe locul secund în coborârea de la Courchevel (Franţa), potrivit Agerpres.

În vârstă de 24 ani, Odermatt îi succede astfel francezului Alex Pinturault în palmaresul circuitului mondial de schi alpin.

Norvegianul Aleksander Aamod Kilde, clasat pe locul al patrulea la Courchevel, gazda ultimei coborâri a sezonului 2021-2022, a cucerit la rândul său micul Glob de Cristal în această specialitate, pentru a cincea oară consecutiv.

Concursul de la Couchevel s-a încheiat cu victoria austriacului Vincent Kriechmayr, campionul mondial en titre, urmat la 0,34 secunde de Odermatt, în timp ce pe poziţia a treia, la 0,54 secunde, s-a clasat elveţianul Beat Feuz, campionul olimpic de la Beijing.

Marco Odermatt este primul schior elveţian care cucereşte Marele Glob de Cristal după Caro Janka, în 2010. Anul acesta, el a obţinut şase victorii în Cupa Mondială, cucerind totodată medalia de aur la Jocurile Olimpice din China, în proba de slalom uriaş.

Tot miercuri este programată şi ultima probă feminină de coborâre din acest sezon.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...