CFR Cluj – CS Mioveni 4-2, în Superligă

Data:

CFR Cluj a învins-o pe CS Mioveni cu scorul de 4-2 (3-1), pe teren propriu, într-un meci din etapa a treia a Superligii de fotbal, potrivit Agerpres.

Oaspeţii au deschis scorul în min. 7, prin Bogdan Rusu, dar campioana a revenit în finalul primei reprize şi a punctat de trei ori, prin Gabriel Debeljuh (34, 38) şi Ciprian Deac (45 – penalty).

CS Mioveni a înscris şi al doilea său gol, prin acelaşi Rusu (60), iar la scurt timpul după aceea (min. 63) jocul a fost întrerupt din cauza stingerii nocturnei. După circa o jumătate de oră de aşteptare, timp în care echipele au fost trimise la cabine, defecţiunea a fost remediată şi jocul s-a reluat. CFR Cluj a riscat pierderea meciului la ”masa verde” cu 0-3.

CFR Cluj a mai marcat o dată, prin Ovidiu Hoban (72), cu un şut deviat din afara careului.

Clujenii au avut o bară, prin Debeljuh (14).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...