Ionuţ Radu: ”Trebuie să te ridici şi să munceşti şi mai mult după greşeli”

Data:

„Trebuie să te ridici şi să munceşti şi mai mult” după greşeli, a declarat portarul român Ionuţ Radu într-un interviu pentru La Gazzetta dello Sport, el plecând de la gafa pe care a comis-o în sezonul trecut în meciul Bologna – Inter Milano, scrie TuttoMercatoWeb, potrivit Agerpres.

„În ziua aceea eram jos. A fost o perioadă foarte grea pentru mine. Îmi amintesc bine cuvintele lui Samir (Handanovic, titularul obişnuit între buturile lui Inter, i-a spus a doua zi după meci că acea greşeală îl va face să crească – n. r.). Avea dreptate, în aceste cazuri trebuie să te ridici şi să munceşti şi mai mult. Să uiţi şi să înveţi din greşeli”, a afirmat Radu.

Inter a încheiat campionatul pe locul 2, la 2 puncte în spatele lui AC Milan, iar multe voci susţin că echipa antrenată de Simone Inzaghi a pierdut titlul din cauza greşelii comise de Radu.

Goalkeeperul a fost împrumutat în această vară de Inter la US Cremonese, nou-promovată în Serie A, unde este coleg cu Vlad Chiricheş şi Dennis Politic.

Radu vrea să-şi ia revanşa la Cremonese: „Sunt într-o echipă care are o mare dorinţă să joace, care după 26 de ani a revenit în Serie A cu o mare determinare. Şi eu sunt aici pentru asta. Şi pentru mine, să demonstrez ce valorez, ceea ce nu am reuşit să fac în ultimii doi ani.”

Născut la Bucureşti, pe 28 mai 1997, Radu a jucat la Steaua şi Dinamo înainte de a se transfera în Italia, în ianuarie 2013, la Pergolettese, după care a ajuns la Inter. Portarul român a reuşit să câştige turneul de la Viareggio şi Cupa Italiei Primavera cu Inter, iar pe 14 mai 2016 a debutat în Serie A, într-un meci cu Sassuolo. După ce a mai jucat la Avellino (22 de prezenţe în Serie B), Genoa (50 de prezenţe în Serie A) şi Parma, în august 2020 a revenit la Inter.

A câştigat bronzul cu selecţionata Under-21 a României la Campionatul European de tineret din 2019.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...