Sydney McLaughlin, record mondial la 400 de metri garduri la Mondialele de Atletism

Data:

Americanca Sydney McLaughlin, campioana olimpică en titre, a devenit campioană mondială la 400 m garduri, spulberând recordul pe care-l deţinea, cu timpul de 50 sec 68/100, vineri, la Eugene (Oregon), informează AFP.

La 22 de ani, este a patra oară când McLaughlin doboară recordul mondial la 400 m garduri în ceva mai mult de un an, ea fiind acum mai rapidă cu mai bine de şapte zecimi de secundă decât la precedentul record.

Sprintera americană se simte foarte bine pe stadionul din Eugene: trei din cele patru recorduri mondiale ale sale au fost stabilite pe această pistă emblematică.

A fost primul record mondial doborât de la începutul acestor Mondiale.

McLaughlin s-a impus în faţa olandezei Femke Bol (52.27) şi a altei americance, Dalilah Muhammad (53.13). Aceleaşi atlete au urcat anul trecut pe podiumul olimpic la Tokyo, când Muhammad a luat argintul, iar Bol, bronzul.

Pentru McLaughlin este primul titlu mondial într-o probă individuală, după argintul obţinut în 2019 la Doha.

Ea este de asemenea campioană olimpică en titre şi câştigătoare a titlului la precedentele Mondiale cu ştafeta americană de 4×400 m.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jhon Duran şi Cristiano Ronaldo o menţin pe Al-Nassr în cursa pentru Liga Campionilor Asiei

Columbianul Jhon Duran şi portughezul Cristiano Ronaldo au dus miercuri trei puncte preţioase echipei Al-Nassr în cursa pentru...

Elias Charalambous (FCSB) – Vrem să încheiem sezonul cu un joc bun la Cluj, cu CFR

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte să încheie sezonul...

Nu am fost niciodată sclavul tenisului, afirmă Rafael Nadal

Spaniolul Rafael Nadal pozează pe coperta ediţiei de joi a cotidianului L'Equipe, cu trei zile înainte de începerea...

Endrick (Real Madrid) ar putea rata Cupa Mondială a Cluburilor din cauza unei accidentări

Atacantul brazilian Endrick, accidentat la gamba dreaptă, a devenit incert pentru participarea echipei de fotbal Real Madrid la...