Rafael Nadal s-a calificat în semifinale la Wimbledon

Data:

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 4 mondial şi câştigătorul primelor două turnee de Mare Şlem ale anului, s-a calificat miercuri în semifinale la Wimbledon, învingându-l în cinci seturi, 3-6, 7-5, 3-6, 7-5, 7-6 (10/4), pe americanul Taylor Fritz, după 4 ore şi 20 de minute de joc, potrivit Agerpres.

Nadal (36 ani), dublu laureat pe iarba londoneză (2008 ŞI 2010), a solicitat un time-out medical în cursul setului al doilea, după ce a acuzat dureri în zona abdominală.

Campionul iberic, cu 22 de titluri majore în palmares, urmează să îl înfrunte vineri pe australianul Nick Kyrgios pentru un loc în finala de la All England Club.

„Sper că voi fi capabil să disput acest meci. Nick este un jucător foarte bun pe toate suprafeţele, dar mai ales pe iarbă. A făcut un super-sezon pe această suprafaţă şi trebuie să fiu la 100% pentru a avea şansele mele”, a declarat Nadal.

Kyrgios (27 ani), numărul 40 mondial, a avut o misiune mult mai uşoară în sferturile de finală, impunându-se în trei seturi, 6-4 6-3 7-6 (7/5), în faţa chilianului Cristian Garin.

El este primul jucător australian care accede în semifinalele unui turneu de Grand Slam după Lleyton Hewitt, care a atins această fază la US Open 2005.

În cealaltă semifinală de la Wimbledon se vor înfrunta sârbul Novak Djokovic, deţinătorul trofeului, şi britanicul Cameron Norrie.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liga Campionilor: Haaland se vede „departe” de Messi şi Cristiano Ronaldo

Prolificul marcator Erling Haaland s-a considerat "departe" de nivelul atins de legendele vii Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo,...

Paolo Dybala (AS Roma) va lipsi o lună din cauza unei accidentări

Paulo Dybala, jucătorul lui AS Roma, va fi indisponibil timp de o lună, după ce a suferit o...

Kevin De Bruyne a anunţat că a început recuperarea după operaţia la coapsa dreaptă

Kevin De Bruyne a confirmat luni pe reţelele de socializare că a început recuperarea după operaţia la bicepsul...

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...