Novak Djokovic rămâne inflexibil în privinţa vaccinării împotriva Covid-19

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic a rămas inflexibil cu privire la refuzul său de a se vaccina împotriva Covid-19, chiar dacă această poziţie, care l-a făcut deja să rateze Openul Australiei în luna ianuarie, îl va împiedica să joace şi la Openul Statelor Unite, în această vară, informează AFP, potrivit Agerpres.

Autorităţile americane menţin şi în prezent obligativitatea vaccinării pentru cei care doresc să intre pe teritoriul Statelor Unite, iar atunci când a fost întrebat, într-o conferinţă de presă înainte de Wimbledon, dacă îşi menţine poziţia în privinţa vaccinării, sârbul a răspuns laconic şi ferm: „Da”.

„În acest moment, având în vedere circumstanţele, nu mi se permite să intru în Statele Unite. Este o motivaţie suplimentară să joc bine aici, la Wimbledon”, a subliniat Djokovic, care a cucerit de şase ori trofeul pe iarba londoneză.

„Mi-ar plăcea să merg în Statele Unite, dar în acest moment nu se poate. Nu pot face mare lucru. Asta depinde într-adevăr de guvernul american, să accepte sau să nu lase o persoană nevaccinată să intre pe teritoriul său”, a adăugat el.

Nefiind vaccinat, Djokovic a fost expulzat din Australia în ianuarie, chiar înaintea startului primului turneu de Grand Slam al anului, unde viza al zecelea titlu, iar apoi a fost învins în sferturile de finală la Roland Garros, unde şi-a apărat titlu.

La Wimbledon, sârbul nu va câştiga niciun punct, în condiţiile în care ATP şi WTA au decis să nu acorde puncte la turneul britanic, din cauza refuzului organizatorilor de a permite participarea jucătorilor şi jucătoarelor din Rusia şi Belarus, drept represalii pentru invazia din Ucraina.

Novak Djokovic, care ocupă în prezent locul 3 în clasamentul mondial, a câştigat de trei ori US Open (2011, 2015 şi 2018) şi are în prezent 20 de titluri majore, la egalitate cu elveţianul Roger Federer, dar la două trofee distanţă de spaniolul Rafael Nadal, dublu campion de Mare Şlem în acest sezon, la Australian Open şi Roland Garros.

Tenismanul sârb, deţinătorul trofeului la Wimbledon, va disputa luni după-amiază, conform tradiţiei, primul meci pe terenul central la ediţia din acest an a turneului londonez, împotriva sud-coreeanului Soonwoo Kwon.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dani Olmo (FC Barcelona) este incert pentru El Clasico

Mijlocaşul ofensiv al lui FC Barcelona, Dani Olmo, care a părăsit vineri cantonamentul naţionalei Spaniei, a suferit o...

Ciclism: Adam Yates, învingător în cursa italiană Trofeo Tessile & Moda

Ciclistul britanic Adam Yates s-a impus duminică în ediţia a 48-a a cursei italiene Trofeo Tessile & Moda,...

Moto: Campionul mondial Marc Marquez, operat cu succes la omoplatul drept

Pilotul spaniol Marc Marquez, virtual campion mondial pentru a şaptea oară la MotoGP, a fost supus cu succes...

Ferran Torres va părăsi cantonamentul echipei Spaniei din cauza unei jene musculare

Atacantul Ferran Torres (FC Barcelona) va părăsi cantonamentul echipei de fotbal a Spaniei din cauza unei jene musculare...