Eduard Novak spune că iniţiativa de acordare a premiului de un milion de lei lui David Popovici îi aparţine

Data:

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a afirmat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, că iniţiativa de acordare a premiului de un milion de lei sportivului David Popovici, dublu campion mondial la înot, îi aparţine, fiind convins că în viitor vor mai apărea astfel de performanţe, potrivit Agerpres.

„De când am preluat acest minister am spus că sportul trebuie să fie important. Am militat ca acest minister să aibă un rol de conducător al sportului românesc, să îl reprezinte cât mai bine în guvern şi sportivii să fie mai bine sprijiniţi. Am reuşit anul trecut să dublez premiile sportivilor după Jocurile Olimpice. A fost o satisfacţie extraordinară să ştiu că aceşti sportivi au beneficiat de nişte premii substanţiale. Ei cheltuie câte 15-20 de ani din viaţa lor în antrenamente şi competiţii. Astăzi am o veste extraordinară, acum s-a terminat şedinţa de Guvern şi mă bucur că vocea mea a fost ascultată în consens de toţi colegii mei, cărora le mulţumesc foarte mult. Îi mulţumesc domnului prim-ministru şi domnului vice-prim-ministru Kelemen Hunor că au încredere în mine, în sportivi, şi dovedim încă o dată că Guvernul sprijină sportul. Am reuşit să fie aprobat de către prim-ministru un premiu în valoare de un milion de lei pentru David Popovici, campionul care a reuşit să ne arate care este valoarea noastră, a României. Suntem alături de campioni, suntem alături de performanţă şi voi milita cât voi fi în fruntea acestui minister ca sportivii să fie apreciaţi, sprijiniţi, şi vom avea rezultate din ce în ce mai bune, credeţi-mă”, a transmis ministrul prin intermediul unui material video difuzat pe pagina sa de Facebook.

El a spus despre David Popovici că este un copil special, un talent înnăscut.

„În aceste zile am trăit emoţii pe care nu le-am mai trăit în ultimii ani. Am reuşit să sărbătorim un campion mondial în adevăratul sens al cuvântului, care ne reprezenta ţara, care ne-a făcut mândri, fericiţi, şi acest lucru trebuie să se fi respectat, sprijinit. Ştiu foarte bine, îi înţeleg pe aceşti sportivi câtă muncă şi cât sacrificiu fac pentru aceste rezultate. El este un talent înnăscut, un copil special, un copil care se naşte la 100 de ani poate. Dar talentul nu ajunge, acest copil se scoală în fiecare dimineaţă la ora 4:30-5:00, face două antrenamente a câte trei-patru ore, stă izolat, se concentrează doar pe performanţa lui. Într-adevăr sunt nişte excepţii şi aceste excepţii sunt vârful de lance al sportului românesc”, a mai spus Eduard Novak.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că va fi alocată înotătorului David Popovici suma de un milion de lei din Fondul de rezervă al Guvernului.

Înotătorul român David Popovici, în vârstă de 17 ani, a cucerit două medalii de aur la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta, în proba de 100 m liber, miercuri, şi în cea de 200 m liber, luni, la care a stabilit şi un nou record mondial de juniori.

Popovici este al doilea înotător din toate timpurile care reuşeşte să câştige aur în probele 100 şi 200 m liber la aceeaşi ediţie a Campionatelor Mondiale, după americanul Jim Montgomery, care a reuşit acest lucru în 1973, la Belgrad.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Polo: CSA Steaua, favorită la cucerirea titlului

CSA Steaua Bucureşti se află la un singur succes de câştigarea celui de-al 20-lea său titlu naţional, după...

Fotbal: Farul Constanţa – Sepsi OSK 1-4, în play-off-ul Superligii

Farul Constanţa a fost învinsă fără drept de apel de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 4-1...

Tenis: Swiatek şi Sabalenka, în finala de la Madrid

Poloneza Iga Swiatek şi belarusa Arina Sabalenka, primele două jucătoare ale lumii, ca şi în 2023, se vor...

Mijlocaşul Phil Foden (Manchester City), cel mai bun jucător al anului în opinia Asociaţiei Jurnaliştilor de Fotbal

Mijlocaşul ofensiv Phil Foden, la masculin, şi atacantul Khadija 'Bunny' Shaw, la feminin, ambii de la Manchester City,...