Taiwan le mulţumeşte organizatorilor Cupei Mondiale pentru că au îndepărtat numele Chinei de pe cardurile suporterilor săi

Data:

Ministerul de Externe al Taiwanului a ţinut să mulţumească organizatorilor Cupei Mondiale de fotbal din Qatar după ce aceştia au îndepărtat referinţa la China de pe cardurile suporterilor săi pentru turneul final din perioada 21 noiembrie-18 decembrie, care vor funcţiona şi ca viză de intrare, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Toţi deţinătorii de bilete la CM 2022 vor trebui să aplice pentru cardul Hayya, care este necesar pentru identificarea suporterilor şi va servi şi drept viză de intrare în Qatar, însă guvernul taiwanez şi-a exprimat preocuparea după ce a descoperit că în sistemul online de aplicare pentru acest card nu există menţionată insula Taiwan.

Aceasta figura drept ”Taiwan, provincie a Chinei”, termen care enervează atât guvernul, cât şi mulţi cetăţeni ai Taiwanului, notează Reuters.

Totuşi, miercuri seara sistemul a listat insula simplu, Taiwan, completând identificarea sa cu drapelul taiwanez.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului taiwanez de Externe, Joanne Ou, a declarat că este o ”evoluţie pozitivă” şi şi-a exprimat aprecierea pentru reacţia rapidă a organizatorilor.

La Beijing, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Wang Wenbin, a susţinut că ”Taiwan este parte din China”, când a fost întrebat despre această schimbare.

Taiwanul concurează la marea majoritate a competiţiilor internaţionale, între care şi Jocurile Olimpice, drept ”Taipeiul chinezesc”, pentru a evita problemele politice. Nu s-a calificat la Cupa Mondială din Qatar, dar fotbalul este popular în Taiwan.

Echipa Taiwanului nu a jucat niciodată la Cupa Mondială şi a fost eliminată în turul al doilea al preliminariilor asiatice, după ce a pierdut toate cele opt meciuri jucate.

Taiwanul nu are relaţii diplomatice cu Qatarul, care, ca majoritatea ţărilor, recunoaşte doar guvernul Chinei.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...