Conturile clubului Paris Saint-Germain sunt în vizorul UEFA

Data:

Uniunea europeană de fotbal (UEFA) supraveghează din nou conturile clubului Paris Saint-Germain, după ce a examinat cu atenţie situaţia campioanei Franţei din ultima perioadă, informează presa din Hexagon, potrivit Agerpres.

Organismul de control financiar al cluburilor (ICFC), aflat în subordinea UEFA, a adresat o „cerere de informaţii” clubului PSG, anunţă cotidianul sportiv L’Equipe în ediţia sa de joi.

Potrivit unui raport recent al Direcţiei Naţionale de Control şi Gestiune (DNCG), „controlorul financiar” al fotbalului francez, balanţa financiară a lui Paris Saint-Germain a fost în mare parte „în roşu” începând de anul trecut. Clubul parizian a înregistrat pierderi de 224,3 milioane de euro la finalul sezonului 2020-2021.

ICFC îşi va face acum timp să studieze răspunsurile transmise de oficialii lui PSG şi va decide dacă ar trebui deschisă sau nu o procedură în acest caz.

Preşedintele Ligii spaniole de fotbal, Javier Tebas, care acuză clubul parizian că nu respectă regulile fair play-ul financiar, a confirmat zilele trecute că a depus o plângere la UEFA împotriva cluburilor susţinute de state.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Irina Begu s-a oprit în turul al doilea la Madrid (WTA)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de americanca Madison Keys, cu 7-6 (7/3), 7-6 (8/6),...

Veteranul Richard Gasquet a pierdut meciul cu numărul 1.000 al carierei, la Madrid (ATP)

Jucătorul francez de tenis Richard Gasquet (116 ATP) a pierdut joi meciul cu numărul 1.000 al carierei sale,...

Geraint Thomas, liderul echipei Ineos în Turul Italiei 2024

Ciclistul galez Geraint Thomas, clasat pe locul secund în Turul Italiei din 2023, va fi liderul echipei Ineos...

Roland Garros va dispune de un al doilea teren acoperit pentru turneul de Grand Slam şi JO 2024

Complexul sportiv Roland Garros a raportat finalizarea lucrărilor de modernizare înaintea turneului de Grand Slam (20 mai-9 iunie),...