Qatarul, care aşteaptă 1,2 milioane de suporteri la Cupa Mondială de fotbal 2022 din noiembrie – decembrie, intenţionează să instaleze „1.000 de corturi tradiţionale” beduine în deşert pentru a găzdui vizitatorii, au anunţat marţi organizatorii, citaţi de AFP, potrivit Agerpres.
„Aceasta este una dintre opţiunile care vor fi oferite în următoarele două săptămâni”, a declarat Omar Al-Jaber, responsabil pentru cazare în cadrul Comitetului Suprem de Organizare, într-un briefing de presă.
„Este un adevărat camping. Trebuie să le oferim oamenilor experienţa deşertului şi a unui cort în stil beduin”, a explicat el.
Aceste tabere vor avea energie electrică datorită unor generatoare, apă curentă şi canalizare, dar nu vor fi dotate cu aer condiţionat.
Va fi de asemenea deschisă tabără de lux cu 200 de corturi.
Corturile vor fi instalate pe plaja Sealine, în sudul ţării, la marginea deşertului, precum şi „în alte zone care urmează să fie anunţate”, potrivit lui Omar Al-Jaber.
În timp ce numărul locurilor de cazare şi preţurile acestora în micul emirat din Golf îi îngrijorează pe suporteri, responsabilul a indicat că „mai mult de 100.000 de camere” sunt disponibile.
El a adăugat că săptămânile următoare vor fi oferite noi opţiuni pe platforma oficială deschisă pentru cei care au bilete la meciuri, mai ales „sate” de prefabricate.
Printre opţiunile de cazare se numără apartamente, vile, dar şi cabinele de la bordul a două nave de croazieră acostate în portul Doha.
O mare parte a camerelor de hotel din această ţară au fost rezervate în avans de către organizatori pentru echipe, arbitri, oficiali şi mass-media, dar FIFA le va elibera pe cele care nu vor fi folosite, a spus Omar Al-Jaber.
„Între iulie şi septembrie, vor fi multe hoteluri disponibile pe platformă”, a promis el, în timp ce construcţia unor hoteluri urmează să se încheie până în octombrie.
Cele mai încărcate zile urmează să fie 25, 26 şi 27 noiembrie, în timpul fazei grupelor, prevede responsabilul. „Este un vârf, dar asta nu înseamnă că nu avem camere în acele zile”, a adăugat el.
Sursa: Agerpres