Pentru Emma Răducanu este ”destul de suprarealist” să revină după un an la turneul de la Nottingham

Data:

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu, deţinătoarea titlului la US Open, a revenit luni asupra anului său „suprarealist”, la douăsprezece luni după prima sa apariţie în circuitul WTA la turneul de la Nottingham, unde va reveni marţi, scrie AFP, potrivit Agerpres.

În urmă cu un an, tânăra, în vârstă atunci de 17 ani, debuta la senioare în primul tur al turneului britanic, învinsă în două seturi de compatrioata sa Harriet Dart. Acum, ea va fi cap de serie numărul 2 şi o va întâlni marţi pe elveţianca Viktoria Golubic.

„Să revin aici după douăsprezece luni ştiind ce s-a întâmplat este destul de suprarealist”, a recunoscut luni jucătoarea de origine română.

Anul trecut, la câteva săptămâni după această premieră puţin concludentă, ea a atras atenţia ajungând în optimi de finală la Wimbledon înainte de a deveni o vedetă după ce a câştigat US Open în septembrie.

Nottingham „înseamnă începutul călătoriei” pentru tânăra de 19 ani, care a „învăţat multe” aici deşi a fost eliminată. „M-a pregătit pentru restul sezonului. Am avut impresia că pe această bază construiesc în fiecare săptămână”, a spus ea.

Cu toate acestea, ascensiunea sa atât de rapidă a fost însoţită şi de eşecuri. Incapacitatea sa de a găsi un antrenor pe termen lung, problemele cu condiţia fizică sau rezultatele au fost analizate minuţios.

Răducanu a subliniat că nu vrea să fie „prea dură” cu sine şi a subliniat că „motivaţia (sa) este intactă”.

„Nu cred că cineva poate spune că aş fi preferat să nu câştigi un turneu de Mare Şlem la 18 ani, fiindcă asta prevăzusem să fac când am început să joc tenis şi am reuşit”, a afirmat britanica, acum locul 11 mondial.

În dificultate după triumful său la Flushing Meadows, Răducanu a fost eliminată în turul 2 la Roland Garros de belarusa Aleksandra Sasnovici. Ilustrare a ascensiunii sale fulgerătoare: Răducanu a debutat la turneul parizian de Grand Slam şi a jucat doar a patra oară în cariera sa la un turneu de Mare Şlem.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...