Karim Benzema a renunţat la apelul împotriva condamnării sale în dosarul Sextape

Data:

Internaţionalul francez Karim Benzema a renunţat la apelul său în procesul care l-a opus fostului său coechipier Mathieu Valbuena, încheiat cu condamnarea atacantului echipei Real Madrid la un an de închisoare cu suspendare, informează AFP, potrivit Agerpres.

Benzema a fost obligat, totodată, să plătească o amendă de 75.000 de euro în procesul derulat anul trecut în noiembrie la tribunalul din Versailles, în care golgheterul ultimei ediţii a Ligii Campionilor a fost judecat pentru complicitate la tentativă de şantaj.

Fotbalistul, în vârstă de 34 ani, era singurul dintre cei cinci condamnaţi în procesul respectiv care a făcut recurs la sancţiunea penală. El urma să fie rejudecat pe 30 iunie şi 1 iulie, la Curtea de Apel din Versailles, dar avocatul său, Hugues Vigier, a anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă că Benzema a renunţat la apel.

Scandalul a izbucnit în vara lui 2015, când mai multe persoane au încercat să obţină bani de la Valbuena, pe care l-au ameninţat cu difuzarea unei înregistrări video cu scene intime în care apare şi actualul mijlocaş al lui Olympiakos Pireu.

În timpul judecăţii, camera a 7-a a instanţei din Versailles a estimat că Benzema „s-a implicat personal, cu preţul unor subterfugii şi minciuni, pentru a-şi convinge coechipierul să se supună şantajului”.

Împotriva celorlalte patru persoane implicate în acest caz, tribunalul a pronunţat condamnări mergând de la 18 luni de închisoare cu suspendare până la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...