Finlanda a câştigat şi titlul mondial la hochei, după cel olimpic

Data:

Echipa masculină de hochei pe gheaţă a Finlandei, campioana olimpică en titre, a câştigat şi Campionatul Mondial pe care la organizat, după ce a învins Canada cu scorul de 4-3, în urma prelungirilor, la Tampere, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Atacantul Sakari Manninen a marcat golul victoriei în Nokia Arena şi a adus Finlandei al patrulea titlu mondial, după cele din 1995, 2011 şi 2019, la câteva luni după primul său titlu olimpic, obţinut în februarie la Beijing.

Canada, campioana de anul trecut, a reuşit să deschidă scorul prin Dylan Cozens (24:00), după care a rezistat multă vreme în faţa ofensivei finlandeze, graţie portarului Chris Driedger, care a apărat 16 şuturi, însă eliminarea lui Cole Sillinger a schimbat situaţia. Mikael Granlund a profitat de cele două minute de superioritate şi a înscris de două ori (44:12, 45:57). Gazdele s-au desprins la 3-1 prin reuşita lui Joel Armia (54:04), însă nord-americanii au izbutit in extremis să trimită meciul în prelungiri, marcând de două ori, prin Zach Whitecloud (57:48) şi Max Comtois (58:36), după ce au scos portarul pentru a avea superioritate pe gheaţă. În prelungiri, finlandezii au profitat de un nou moment de power play şi au marcat golul victoriei.

În finala mică, echipa Cehiei a dispus de selecţionata Statelor Unite, câştigând medaliile de bronz.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo înfiinţează un studio de film independent

Starul portughez Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere, filmul fiind cel mai recent business al său, în...

MotoGP: Campionul mondial Jorge Martin, autorizat să concureze în Marele Premiu al Qatarului

Pilotul spaniol Jorge Martin (Aprilia), campionul mondial en titre la MotoGP, clasa regină a motociclismului viteză, a fost...

Pogacar este ‘probabil cel mai bun din toate timpurile’, a afirmat Greg LeMond

Fostul mare ciclist american Greg LeMond se declară convins, conform unui interviu acordat AFP, că slovenul Tadej Pogacar...

Atacantul Robert Lewandowski scrie istorie în Liga Campionilor

Internaţionalul polonez Robert Lewandowski, atacantul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a devenit primul jucător car a reuşit...