Rapid Bucureşti a câştigat titlul de campioană a României

Data:

Rapid Bucureşti a câştigat titlul de campioană a României la handbal feminin, după ce a învins-o pe SCM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 35-27 (16-17), în deplasare, în etapa a 26-a (ultima) a Ligii Naţionale, potrivit Agerpres.

SCM Râmnicu Vâlcea a condus la pauză cu 17-16, iar ultima oară a fost în avantaj în min. 34, scor 19-18, după care a primit cinci goluri la rând, Rapid desprinzându-se la 23-19. În min. 44, gazdele au reuşit să se apropie la un singur gol, 23-24, dar apoi echipa pregătită de Carlos Viver a scăpat în câştigătoare, impunându-se cu 35-27.

Angoleza Azenaide Carlos a marcat 17 goluri pentru Rapid, Sorina Tîrcă 7, iar Dorina Korsos 5. De la vâlcence s-au evidenţiat Asma Elghaoui, Bobana Klikovac şi Irina Glibko, fiecare cu câte 5 goluri.

CS Rapid şi-a trecut în palmares al şaselea său titlu naţional, după cele din 1961, 1962, 1963, 1967 şi 2003.

Campioana en titre, CSM Bucureşti, a reuşit să o învingă pe CS Minaur Baia Mare cu 33-29 (16-17), însă a terminat pe locul secund în clasament, la un singur punct de Rapid.

”Tigroaicele” rămân cu cinci titluri în palmares şi se consolează în acest sezon cu Cupa României.

Podiumul a fost completat de SCM Râmnicu Vâlcea.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dani Olmo (FC Barcelona) este incert pentru El Clasico

Mijlocaşul ofensiv al lui FC Barcelona, Dani Olmo, care a părăsit vineri cantonamentul naţionalei Spaniei, a suferit o...

Ciclism: Adam Yates, învingător în cursa italiană Trofeo Tessile & Moda

Ciclistul britanic Adam Yates s-a impus duminică în ediţia a 48-a a cursei italiene Trofeo Tessile & Moda,...

Moto: Campionul mondial Marc Marquez, operat cu succes la omoplatul drept

Pilotul spaniol Marc Marquez, virtual campion mondial pentru a şaptea oară la MotoGP, a fost supus cu succes...

Ferran Torres va părăsi cantonamentul echipei Spaniei din cauza unei jene musculare

Atacantul Ferran Torres (FC Barcelona) va părăsi cantonamentul echipei de fotbal a Spaniei din cauza unei jene musculare...