Senegalezul Gueye, somat să dea explicaţii FFF după refuzul de a purta un tricou reprezentând LGBT

Data:

Consiliul naţional de etică (CNE) al Federaţiei franceze de fotbal (FFF) i-a solicitat mijlocaşului senegalez Idrissa Gana Gueye, jucătorul echipei Paris Saint-Germain, să dea explicaţii dacă a refuzat sau nu să poarte un tricou în culorile reprezentative ale comunităţii LGBT, informează AFP, potrivit Agerpres.

Mijlocaşul senegalez trebuie să precizeze fie că „speculaţiile” pe marginea refuzului său de a se asocia acestei acţiuni a fotbalului francez împotriva homofobiei sunt „nefondate”, fie să „repare onorabil situaţia”, precizează FFF.

Gueye este vizat de critici în Franţa după refuzul său de a asocia luptei împotriva homofobiei şi de a îmbrăca tricoul curcubeu. Ca şi anul trecut, jucătorul lui PSG nu a evoluat în meciul de sâmbătă cu Montpellier (4-0), în ziua dedicată luptei împotriva homofobiei, care i-a atras din nou critici în Franţa, dar şi susţinere din ţara natală, Senegal.

„Îl susţin pe Gana Gueye. Convingerile religioase trebuie respectate”, a declarat preşedintele Senegalului, Macky Sall, într-un comunicat dat publicităţii.

În Senegal, Gueye şi coechipierii săi de la echipa naţională sunt adulaţi. Jucătorul lui PSG face parte din echipa care a câştigat în februarie în Camerun prima Cupă a Africii pe Naţiuni (CAN) din istoria echipei Senegalului, cu o victorie în faţa Egiptului în finală.

În această ţară musulmană practicantă în proporţie de 95 la sută, relaţiile homosexuale sunt interzise. Legea existentă stipulează că „orice persoană care a comis un act impudic sau contra naturii cu o persoană de acelaşi sex va fi pedepsită cu închisoare de cinci ani şi o amendă de la 100.000 la 1.500.000 franci (de la 152 la 2.286 euro)”.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

  1. […] Consiliul naţional de etică (CNE) al Federaţiei franceze de fotbal (FFF) i-a solicitat mijlocaşului senegalez Idrissa Gana Gueye, jucătorul echipei Paris Saint-Germain, să dea explicaţii dacă a refuzat sau nu să poarte un tricou în culorile reprezentative ale comunităţii LGBT, informează AFP, potrivit sportalert.ro. […]

  2. […] Consiliul naţional de etică (CNE) al Federaţiei franceze de fotbal (FFF) i-a solicitat mijlocaşului senegalez Idrissa Gana Gueye, jucătorul echipei Paris Saint-Germain, să dea explicaţii dacă a refuzat sau nu să poarte un tricou în culorile reprezentative ale comunităţii LGBT, informează AFP, potrivit sportalert.ro. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...