Iga Swiatek s-a calificat în finala turneului WTA 1.000 de la Roma

Data:

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul unu mondial, s-a calificat în finala turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 2.527.250 de euro, iar duminică va încerca să câştige al cincilea titlu consecutiv din acest sezon, după succesele de la Doha, Indian Wells, Miami şi Stuttgart, potrivit Agerpres.

Reprezentanta Poloniei, în vârstă de 20 ani, deţinătoarea trofeului, a învins-o sâmbătă în semifinale, cu 6-2, 6-1, pe belarusa Arina Sabalenca, favorita numărul trei. Ea a înregistrat cu această ocazie a 27-a victorie consecutivă în circuitul profesionist.

Swiatek, laureată la Roland Garros în 2020, o va avea ca adversară în finală pe câştigătoarea meciului dintre tunisianca Ons Jabeur (nr.7), victorioasă săptămâna trecută în turneul de la Madrid, în absenţa polonezei, şi rusoaica Daria Kasatkina (nr.23).

La Roma, Iga Swiatek a revenit în competiţie după o mică pauză, în care a dorit să beneficieze „de cinci sau şase zile fără rachetă” şi să-şi odihnească unul dintre braţe la care a resimţit dureri. Ea a câştigat toate cele patru meciuri disputate de la începutul acestei săptămâni, fără să cedeze niciun set.

Începând din anul 2000, doar trei jucătoare au obţinut mai mult de 27 de victorii consecutive în circuitul profesionist: Venus Williams (35, un record), Serena Williams (34) şi Justine Henin (32).

Ultima înfrângere suferită de Swiatek datează din 16 februarie, când s-a înclinat în faţa letonei Jelena Ostapenko, în turul al doilea al turneului de la Dubai.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Box: Campioană olimpică Imane Khelif a dezminţit că s-ar fi retras din ring

Pugilista algeriană Imane Khelif, campioană olimpică la Paris la categoria 66 kg, a dezminţit miercuri afirmaţiile fostului său...

Bodo/Glimt, aproape de calificarea în Liga Campionilor

Echipa norvegiană Bodo/Glimt este ca şi calificată în faza principală a Ligii Campionilor la fotbal, după ce a...

Miriam Bulgaru, Bianca Bărbulescu şi Eva Ionescu s-au calificat în optimi la Bistriţa (ITF)

Trei jucătoare române de tenis, Miriam Bulgaru, Bianca Bărbulescu şi Eva Ionescu, s-au calificat, miercuri, în optimile de...

Victor Cornea, calificat în sferturile probei de dublu la Hersonissos Challenger 4

Perechea româno-finlandeză Victor Cornea/Patrik Niklas-Salminen s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul...