Steaua a câştigat şi al doilea meci al finalei Superligii Naţionale

Data:

Steaua Bucureşti a învins-o pe CSM CSU Oradea cu scorul de 11-9 (4-5, 2-2, 2-1, 3-1), în Bazinul Steaua, în al doilea meci al finalei Superligii Naţionale masculine de polo pe apă, potrivit Agerpres.

Campioana conduce cu 2-0 la general, după ce s-a impus şi vineri, tot la Bucureşti, cu 10-8, în urma loviturilor de departajare.

Orădenii au condus sâmbătă cu 4-1 şi 5-2, dar au avut avantaj minim, atât după primul sfert (5-4), cât şi la jumătatea meciului (7-6). Steaua a reuşit apoi să întoarcă scorul, însă cu opt minute înainte de final situaţia era egală pe tabelă, 8-8. Steaua a punctat de două ori în ultimele trei minute ale întâlnirii şi a obţinut victoria cu 11-9.

Vlad Georgescu a fost cel mai bun marcator al Stelei, cu 4 goluri.

De la orădeni s-au remarcat Kiril Rustamov, cu 4 goluri, Ramiro Georgescu şi Bogdan Remeş, cu câte 2.

Finala se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri, următoarele fiind programate la Oradea, pe 24 mai şi, eventual, 25 mai.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Campionul olimpic Marcell Jacobs revine în competiţie în acest weekend

Sprinterul italian Marcell Jacobs, campionul olimpic en titre la 100 m, va reveni în competiţie în acest weekend,...

Probleme interne la FC Barcelona după decizia de a continua cu antrenorul Xavi Hernandez

Decizia preşedintelui clubului de fotbal FC Barcelona, Joan Laporta, de a continua cu antrenorul Xavi Hernandez şi în...

Miami Heat a restabilit egalitatea în duelul cu Boston Celtics, din play-off-ul NBA

Miami Heat a învins-o cu 111-101 pe Boston Celtics, miercuri, în deplasare, şi a restabilit egalitatea (1-1) în...

Fostul atacant argentinian Carlos Tevez a fost externat

Fostul atacant argentinian Carlos Tevez, actualul antrenor al echipei de fotbal Independiente, a părăsit spitalul în care a...