Germanul Danilo Hondo a primit o suspendare de cinci ani şi jumătate pentru dopaj

Data:

Fostul ciclist german Danilo Hondo a fost suspendat pentru 66 de luni de Camera de Disciplină Sportivă Elveţiană (CD) pentru dopaj, a anunţat Swiss Olympic, conform AFP, citat de Agerpres.

Danilo Hondo a recunoscut public faptul că s-a dopat într-un interviu din mai 2019 la postul german ARD şi a depus mărturie în faţa Camerei Penale din Munchen în legătură cu cazul Aderlass.

Potrivit Swiss Olympic, fostul ciclist a făcut o mărturisire completă şi a dezvăluit informaţii autorităţilor antidoping elveţiene. El a fost suspendat din toate sporturile, începând cu 9 septembrie 2019.

Ca urmare a mărturisirii complete şi a cooperării sale cu anchetatorii, Camera de disciplină a redus suspendarea iniţială de 8 ani, la 5 ani şi jumătate.

Hondo, care are 48 de ani, a concurat din 1999 până în 2014. Campion al Germaniei în 2002, el a câştigat în special două etape din Giro 2001 şi a ocupat locul doi la Milano-Sanremo în 2005.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...