FRF anunţă că TAS va soluţiona până la 31 mai recursul Farului privind neacordarea licenţei UEFA

Data:

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) va soluţiona până la 31 mai recursul formulat de clubul Farul Constanţa pentru neacordarea licenţei UEFA, ediţia 2022-2023, de către Administraţia de Licenţiere din cadrul FRF, potrivit Agerpres.

„FCV Farul Constanţa SA a contestat la TAS hotărârile Comisiilor de licenţiere, iar soluţionarea acestui recurs va avea loc până cel târziu la data de 31 mai 2022. În cazul în care FCV Farul Constanţa SA primeşte un răspuns favorabil din partea TAS, vom reveni cu o actualizare a informaţiilor”, se menţionează în comunicatul citat.

Clubul Farul nu a primit licenţa UEFA din partea Administraţiei de Licenţiere a Federaţiei Române de Fotbal ca urmare a schimbării denumirii din „FC Viitorul” în „Farul Constanţa”, preşedintele Gheorghe Popescu declarând, miercuri, pentru AGERPRES, că gruparea va ataca decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. În momentul de faţă, Farul Constanţa nu mai are nicio şansă să se califice în ediţia următoare a cupelor europene.

La 21 iunie 2021, gruparea de fotbal din Liga I FC Viitorul şi divizionara secundă Farul au fuzionat, echipa din primul eşalon preluând denumirea Farul Constanţa precum şi sigla noii entităţi. Ciprian Marica, proprietarul clubului Farul Constanţa din Liga a II-a, a devenit acţionar la noua entitate sportivă aflată acum în Liga I.

Comisia pentru acordarea licenţei cluburilor a pronunţat hotărârile în data de 21 aprilie 2022, iar Comisia de apel a pronunţat hotărârile în data de 29 aprilie 2022. Urmare a acestor pronunţări, cluburile au putut face recurs la TAS până la data de 9 mai 2022.

Nouă cluburi din Liga I au primit licenţă pentru participarea în competiţiile UEFA pentru sezonul 2022-2023, ca urmare a constatării îndeplinirii cerinţelor minime stabilite în Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi de fair play financiar, ediţia 2021. Acestea sunt: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, FC Argeş, FC Botoşani, UTA, CFR Cluj, FC Rapid, FC Voluntari, FCSB şi Universitatea Craiova.

De asemenea, clubul Universitatea Olimpia Cluj a primit licenţă pentru participarea în ediţia viitoare a Ligii Campionilor la fotbal feminin.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Cu noi toate echipele sunt în formă bună; suntem pregătiţi pentru Petrolul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toate adversarele reuşesc...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Ne dorim să facem un meci perfect şi să o punem în dificultate pe CFR Cluj

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Cole Palmer (Chelsea) ratează duelul cu FC Barcelona din cauza unui accident domestic

Vedeta Cole Palmer va rata următoarele trei meciuri ale echipei Chelsea, inclusiv cel din Liga Campionilor la fotbal...