WTA: Victorie spectaculoasă pentru Mihaela Buzărnescu în primul tur la Karlsruhe

Data:

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a reuşit o victorie spectaculoasă, 1-6, 6-4, 6-2 cu germanca Tatjana Maria, miercuri, în prima rundă a turneului WTA 125 de la Karlsruhe (Germania), dotat cu premii totale de 92.742 euro, potrivit Agerpres.

Buzărnescu (34 ani, 124 WTA) a trecut de Maria (34 ani, 109 WTA) după două ore şi 22 de minute, deşi a pierdut fără drept de apel primul set, cu 1-6, iar în actul secund a fost condusă cu 4-2, câştigând apoi patru ghemuri la rând şi setul. În decisiv, Buzărnescu a început în forţă, a condus cu 3-0 şi şi-a păstrat avantajul până la final (6-2).

Românca se impusese şi în prima lor confruntare, cu 6-4, 6-2, în 2017, în semifinale la Poitiers.

Buzărnescu a obţinut abia a treia sa victorie din acest an şi cea mai importantă, într-un meci în care Maria a avut 6 aşi, dar şi 5 duble greşeli.

Mihaela Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 1.936 de euro şi 15 puncte WTA, urmând să joace în optimi contra unguroaicei Panna Udvardy (23 ani, 84 WTA), a cincea favorită.

Buzărnescu va juca şi la dublu, alături de japoneza Mai Hontama, adversarele din primul tur (sferturi), fiind Iana Sizikova (Rusia) şi Alison van Uytvanck (Belgia).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...