Kenyanul Panuel Mcungo şi burundeza Cavaline Nahimana au câştigat Semimaratonul Bucureşti

Data:

Kenyanul Panuel Mcungo şi burundeza Cavaline Nahimana au câştigat probele masculină şi feminină pe distanţa de 21,097 kilometri din cadrul Semimaratonului Bucureşti, potrivit Agerpres.

Panuel Mcungo s-a impus în cursa masculină cu timpul de 1 oră, 2 minute şi 28 de secunde, fiind urmat de Kakisa Million Hailu din Etiopia (1 oră, 2 minute şi 47 de secunde) şi de Paul Tiongik din Kenya (1 oră, 2 minute şi 48 de secunde).

Nicolae Soare a încheiat cursa pe locul 4, el fiind cronometrat cu timpul de 1 oră, 3 minute şi 27 de secunde.

Cel mai bun timp la feminin a fost obţinut de Cavaline Nahimana din Burundi, 1 oră, 11 minute şi 33 de secunde. Următoarele două locuri au revenit sportivelor din Etiopia, Arado Gulume Teklee (1 oră, 11 minute şi 36 de secunde) şi Addisalem Belay Tegegn (1 oră, 12 minute şi 32 de secunde). Românca Ancuţa Bobocel a sosit pe poziţia a patra, trecând linia de sosire după 1 oră, 13 minute şi 39 de secunde.

Cursa de 10 kilometri din cadrul evenimentului atletic de la Bucureşti a fost câştigată atât la masculin, cât şi la feminin de sportivi români. Andrei Rotaru s-a impus la masculin cu timpul de 29 de minute şi 44 de secunde, locurile 2 şi 3 revenindu-le lui Vitalie Gheorghiţă (Republica Moldova, 31 de minute şi 13 secunde) şi Andrei Ştefana (România, 32 de minute).

Podiumul la feminin a fost acaparat de românce, cu Roxana Elisabeta Rotaru pe primul loc (34 de minute şi 41 de secunde), urmată de Alexandra Ioniţă (38 de minute şi 7 secunde) şi de Elena Elena (38 de minute şi 51 de secunde).

La cea de-a 11-a ediţie a OMV Petrom Bucharest Half Marathon, care a reunit mai multe curse de alergare, de 2,5 km, 10 km, ştafetă (6,5 km + 7 km + 7,6 km) şi 21 km, sâmbătă şi duminică, au participat 10.000 de alergători.

OMV Petrom Bucharest Half Marathon este organizat de Bucharest Running Club şi este membru cu drepturi depline al AIMS (Asociaţia Internaţională a Maratoanelor şi Evenimentelor de Alergare stradală). Începând cu anul 2019, Semimaratonul Bucureşti deţine certificarea World Athletics Label Road Race a Federaţiei Internaţionale de Atletism.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo înfiinţează un studio de film independent

Starul portughez Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere, filmul fiind cel mai recent business al său, în...

MotoGP: Campionul mondial Jorge Martin, autorizat să concureze în Marele Premiu al Qatarului

Pilotul spaniol Jorge Martin (Aprilia), campionul mondial en titre la MotoGP, clasa regină a motociclismului viteză, a fost...

Pogacar este ‘probabil cel mai bun din toate timpurile’, a afirmat Greg LeMond

Fostul mare ciclist american Greg LeMond se declară convins, conform unui interviu acordat AFP, că slovenul Tadej Pogacar...

Atacantul Robert Lewandowski scrie istorie în Liga Campionilor

Internaţionalul polonez Robert Lewandowski, atacantul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a devenit primul jucător car a reuşit...