Mbappe, autorul unei duble pentru Real Madrid în campionatul Spaniei

Data:

Atacantul francez Kylian Mbappe a condus echipa Real Madrid la victorie pe terenul formaţiei Athletic Bilbao, scor 3-0, într-un meci din etapa a 19-a a campionatului de fotbal al Spaniei, disputat miercuri seara în devans.

Mbappe a deschis scorul pe stadionul San Mames din Bilbao, după şapte minute de joc, la capătul unei spectaculoase acţiuni individuale, iar apoi a oferit pasa decisivă la reuşita compatriotului său Eduardo Camavinga, în finalul primei reprize (42).

Decarul madrilenilor a închis tabela în repriza secundă, când a reuşit dubla în minutul 59, fiind ulterior înlocuit cu tânărul Gonzalo Garcia (79).

În urma acestui succes, Real Madrid şi-a consolidat locul secund în clasament, revenind la un punct în spatele liderului FC Barcelona, care a câştigat marţi partida de pe teren propriu cu Atletico Madrid (3-1), disputată de asemenea în devans.

Pe 11 ianuarie 2026 vor avea loc şi celelalte meciuri ale rundei a 19-a din La Liga: Valencia CF – Elche, Sevilla FC – Celta Vigo, Real Oviedo – Betis Sevilla, Villarreal – Deportivo Alaves, Levante – Espanyol Barcelona, Girona – Osasuna Pamplona, Getafe – Real Sociedad şi Rayo Vallecano – Mallorca.

Clasament:
1. FC Barcelona 37 puncte
2. Real Madrid 36
3. Villarreal 32
4. Atletico Madrid 31
5. Betis Sevilla 24
6. Espanyol Barcelona 24
7. Getafe 20
8. Athletic Bilbao 20

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Un hat-trick realizat de Neymar a îndepărtat-o pe Santos FC de zona retrogradării

Starul Neymar Junior a reuşit primul său hat-trick după trei ani şi jumătate, în cursul meciului câştigat de...

Inter Milano, calificare facilă în sferturile de finală ale Cupei Italiei

Inter Milano, echipa antrenorului român Cristian Chivu, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Italiei la fotbal,...

Arsenal Londra şi-a consolidat poziţia de lider în Premier League, după a zecea victorie a sezonului

Arsenal Londra, liderul campionatului de fotbal al Angliei, a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formaţia...

UTA Arad, victorie cu FCSB (3-0) în Cupa României

UTA Arad a învins-o pe FCSB cu scorul de 3-0 (0-0), miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci...