Paolo Dybala (AS Roma) va lipsi o lună din cauza unei accidentări

Data:

Paulo Dybala, jucătorul lui AS Roma, va fi indisponibil timp de o lună, după ce a suferit o accidentare musculară într-un meci din Serie A împotriva lui AC Milan, informează site-ul Football Italia.

Atacantul argentinian s-a accidentat duminică în timp ce executa un penalty împotriva lui Milan şi a fost supus marţi unor teste medicale la Roma.

Corespondentul Sky Sport Italia, Angelo Mangiante, a scris pe X că Dybala va lipsi cel puţin trei săptămâni, deoarece investigaţiile medicale au evidenţiat o accidentare de grad moderat la bicepsul femural stâng.

Potrivit Gazzettei dello Sport, cel supranumit „La Joya” nu va reveni în acţiune timp de o lună, ratând următoarele cinci meciuri pentru Giallorossi.

Dybala va rata următoarele două meciuri cu Rangers şi Udinese înainte de pauza din noiembrie, dar şi întâlnirile cu Cremonese, Midtjylland şi, cel mai probabil, Napoli.

Gazzetta scrie că antrenorul Romei, Gian Piero Gasperini, speră ca Dybala să revină în acţiune pe 30 noiembrie împotriva celor de la Partenopei, deşi o revenire în următorul meci împotriva celor de la Cagliari, pe 7 decembrie, pare mai realistă. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liga Campionilor: Haaland se vede „departe” de Messi şi Cristiano Ronaldo

Prolificul marcator Erling Haaland s-a considerat "departe" de nivelul atins de legendele vii Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo,...

Kevin De Bruyne a anunţat că a început recuperarea după operaţia la coapsa dreaptă

Kevin De Bruyne a confirmat luni pe reţelele de socializare că a început recuperarea după operaţia la bicepsul...

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...

David Beckham va primi titlul de cavaler, la Castelul Windsor

David Beckham, fostul căpitan al selecţionatei de fotbal a Angliei, se va număra printre personalităţile care vor primi...