Iranul se teme că SUA ar putea refuza vizele pentru jucătorii săi la CM 2026

Data:

Iranul şi-a exprimat, luni, îngrijorarea cu privire la posibilitatea ca Statele Unite să nu emită vize jucătorilor echipei sale naţionale de fotbal pentru Cupa Mondială din 2026, care va avea loc anul viitor în SUA, Mexic şi Canada, scrie EFE.

”Sperăm că guvernul SUA se va abţine de la politizarea sferei sportive. Fiind una dintre gazdele Cupei Mondiale, guvernul SUA are responsabilităţi clare şi specifice faţă de delegaţiile sportive din toate ţările. Dorim să ne exprimăm îngrijorarea în acest moment; îngrijorarea cu privire la utilizarea abuzivă a statutului de gazdă în scopuri politice împotriva sportivilor iranieni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Baghaei.

Baghaei a reamintit interdicţia impusă de administraţia Trump diplomaţilor iranieni care călătoreau la New York luna trecută pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, interdicţie care i-a împiedicat să efectueze cumpărături în magazine angro mari, cum ar fi Costco, sau să achiziţioneze bunuri de lux fără autorizaţia prealabilă din partea Departamentului de Stat.

În plus, Statele Unite nu au acordat vize jucătorilor echipei naţionale iraniene pentru a participa la Cupa Mondială de polo ecvestru din 2025 din Virginia, un eveniment sportiv pentru care se calificaseră, potrivit Iranului.

Baghaei a declarat că autorităţile iraniene urmăresc problema vizelor cu FIFA şi cu alte organizaţii sportive internaţionale şi speră că eliberarea vizelor ”va fi efectuată în timp util”.

Iranul şi Statele Unite au menţinut o relaţie tensionată din 1979, anul triumfului Revoluţiei Islamice din Iran, care a atins unul dintre cele mai încordate momente ale sale în iunie, când Washingtonul a bombardat trei instalaţii nucleare iraniene în mijlocul războiului dintre Israel şi Iran.

Cupa Mondială va avea loc în Statele Unite, Canada şi Mexic între 11 iunie şi 19 iulie 2026. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...