Nadal consideră ”foarte nedreaptă” excluderea ruşilor de la Wimbledon

Data:

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a calificat excluderea jucătorilor ruşi şi belaruşi de la Wimbledon, ca răspuns la invazia din Ucraina, ca fiind o decizie „foarte nedreaptă”, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Este foarte nedrept”, a apreciat Nadal, care a devenit jucătorul cu cele mai multe titluri de Mare Şlem (21) din istorie, după victoria sa de la Australian Open, la începutul acestui an.

„Ei nu pot face mare lucru, nu-i aşa? Care este vina lor pentru ceea ce se întâmplă în acest moment, pentru război? Chiar îmi pare rău pentru ei”, a spus spaniolul, în vârstă de 35 de ani.

„Este foarte nedrept pentru ei, dar, din păcate, aş spune că în prezent, dacă este foarte complicat pentru aceşti jucători, ceea ce se întâmplă este atât de regretabil încât, în cele din urmă, ceea ce se întâmplă în sportul nostru este aproape irelevant când sunt atât de mulţi oameni care mor şi suferă”, a mai spus fostul număr unu mondial.

„Când un guvern ia măsuri, acestea trebuie urmate. În acest caz, guvernul (britanic) a dat o recomandare, iar Wimbledon a luat o decizie, cât se poate de drastică, fără nicio obligaţie de a o lua”, a subliniat Nadal.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

LaLiga a sesizat RFEF privind jignirile aduse lui Vinicius Jr de către fani ai lui Oviedo

Marţi, LaLiga a depus o plângere scrisă către Comitetul de Competiţie al Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF) şi...

US Open: „Am simţit că nu va fi bine”, a spus Petra Kvitova după ultimul său meci ca profesionistă

"Am simţit că nu va fi bine", a declarat jucătoarea cehă Petra Kvitova care a spus adio tenisului...

Kai Havertz, accidentat la un genunchi, va rata următoarele meciuri ale Germaniei pentru calificarea la CM 2026

Atacantul german Kai Havertz, accidentat la un genunchi din prima etapă a Premier League, în meciul pe care...

Daniil Medvedev ‘are nevoie să fie ajutat’, a sugerat legendarul Boris Becker

Legenda germană a tenisului Boris Becker a afirmat, luni, că jucătorul rus Daniil Medvedev ar trebui să solicite...