Gundogan a cumpărat o pagină de publicitate într-un ziar pentru a le mulţumi fanilor lui Manchester City

Data:

Proaspăt transferat de la Manchester City la Galatasaray, fotbalistul Ilkay Gundogan a cumpărat o pagină de publicitate în ziarul local Manchester Evening News pentru a adresa o scrisoare deschisă fanilor clubului şi foştilor săi coechipieri, transmite L’Equipe.

Înainte de a se alătura lui Galatasaray cu un contract pe doi ani, Ilkay Gundogan a vrut să transmită un mesaj fanilor lui Manchester City şi foştilor săi coechipieri. În loc să posteze pur şi simplu pe reţelele sale de socializare, mijlocaşul în vârstă de 34 de ani a cumpărat o pagină de publicitate în ziarul local Manchester Evening News pentru a-şi publica scrisoarea deschisă.

„Dragi fani ai lui Manchester City, dragi coechipieri, dragi angajaţi ai clubului, din adâncul inimii mele, aş dori să vă mulţumesc”, a scris Gundogan în introducere, înainte de a reflecta asupra anilor petrecuţi la City, de care se desparte pentru a se alătura „clubului său preferat din copilărie”.

„Ne vedem curând, cel târziu la sfârşitul lunii ianuarie pentru Liga Campionilor”, a încheiat el, referindu-se la meciul din această competiţie pe care Galatasaray îl va juca pe 28 ianuarie împotriva lui Manchester City.

Fostul internaţional german (82 selecţii, 19 goluri) revenise la Manchester City anul trecut, după un sezon petrecut la FC Barcelona.

Jucătorul de origine turcă a câştigat cinci titluri în Premier League cu ”cetăţenii”, între 2016 şi 2023.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Marele Premiu al Principatului Monaco rămâne în calendarul Formulei 1 până în 2035

Marele Premiu al Principatului Monaco, cursă istorică de Formula 1, va rămâne în calendar cel puţin până în...

Mike Tyson şi Floyd Mayweather se vor înfrunta în ring în primăvara anului viitor

Foştii boxeri americani Mike Tyson şi Floyd Mayweather au ajuns la un acord pentru un posibil meci demonstrativ...

Luis Suarez şi-a cerut scuze după încăierarea din finala Leagues Cup

Atacantul uruguayan Luis Suarez (Inter Miami) şi-a prezentat scuze, joi, după ce a fost implicat în încăierarea din...

Anca Todoni, calificată în sferturi la Montreux (WTA 125)

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de...