Gattuso va fi prezentat oficial, joi, ca selecţioner al Italiei

Data:

Antrenorul Gennaro Gattuso va fi prezentat oficial joi, în cadrul unei conferinţe de presă la Hotelul Parco dei Principi din Roma, după ce Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC) a anunţat duminică că fostul mijlocaş a fost ales pentru a-i succede lui Luciano Spalletti ca selecţioner al echipei naţionale, scrie agenţia ANSA.

Luciano Spalletti, a cărui soartă a fost pecetluită după înfrângerea Italiei cu 0-3 în Norvegia, în primul său meci din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, a stat pe bancă şi la meciul cu R Moldova (2-0) din 9 iunie.

FIGC l-a ales pe Gattuso, campion mondial cu Squadra Azzurra în 2006, după ce prima sa ofertă a fost respinsă de Claudio Ranieri, care a decis să rămână la AS Roma într-o poziţie de conducere.

Alegerea lui Gattuso a fost oarecum surprinzătoare. Antrenorul în vârstă de 47 de ani a condus mai multe echipe, inclusiv AC Milan, Napoli şi Valencia, dar cariera sa de antrenor nu a fost una de mare succes până acum. A câştigat Cupa Italiei în sezonul 2019-20 cu Napoli.

”Gattuso este un simbol al fotbalului italian, tricoul este ca a doua sa piele”, a declarat preşedintele FIGC, Gabriele Gravina. ”Motivaţia, profesionalismul şi experienţa lui vor fi fundamentale în abordarea următoarelor provocări ale echipei naţionale. El cunoaşte importanţa obiectivelor noastre şi îi mulţumesc pentru disponibilitatea şi dăruirea sa în acceptarea acestor provocări. El împărtăşeşte proiectul FIGC de dezvoltare a fotbalului nostru, în care tricoul Azzurro este o piesă centrală”, a mai spus Gravina.

Recent, Gattuso a părăsit banca tehnică a echipei croate Hajduk Split cu care a terminat pe locul 3 în prima ligă din această ţară, în locul său fiind numit Gonzalo Garcia.

În Grupa preliminară I, Italia ocupă locul trei cu trei puncte din două meciuri, la egalitate cu Estonia (4 meciuri), devansată de Norvegia (12 puncte din patru meciuri) şi Israel (6 puncte din trei meciuri).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Marele Premiu al Azerbaidjanului – Lando Norris a dominat prima sesiune de antrenamente cronometrate

Pilotul britanic Lando Norris (McLaren) a stabilit cel mai bun timp al primei sesiuni de antrenamente libere cronometrate...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Faptul că suntem pe primul loc e o motivaţie în plus pentru adversari

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei...

Jaqueline Cristian, învinsă în sferturile probei de dublu la Seul (WTA)

Perechea româno-taiwaneză Jaqueline Cristian/Su-Wei Hsieh a fost învinsă de cehoaicele Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova cu 6-4, 7-6 (7/3), vineri,...

Liverpool are unele vulnerabilităţi, a spus David Moyes, antrenorul lui Everton

Antrenorul echipei engleze de fotbal Everton, David Moyes, a declarat că meciurile împotriva lui Liverpool au fost întotdeauna...