Bayer Leverkusen, în negocieri avansate cu antrenorul Erik ten Hag (presă)

Data:

Echipa germană de fotbal Bayer Leverkusen, care caută un înlocuitor pentru antrenorul spaniol Xabi Alonso, se află în negocieri avansate cu olandezul Erik ten Hag, liber de contract după despărţirea de Manchester United.

Fabrizio Romano, un specialist în tranzacţiile din fotbalul internaţional, a anunţat vineri pe contul său de Facebook că Erik ten Hag şi-ar fi dat deja acordul pentru un proiect pe doi ani alături de „farmacişti”.

Ajax Amsterdam este o altă echipă interesată de serviciile lui Erik ten Hag, însă prioritatea acestuia este Bayer Leverkusen, iar decizia finală aparţine clubului german, conform jurnalistului italian.

Bayer Leverkusen a câştigat pentru prima oară în istoria sa titlul de campioană în Bundesliga, în sezonul 2023-2034, sub comanda lui Xabi Alonso, încheind actualul sezon pe locul secund, după rivala Bayern Munchen.

Conform presei spaniole, Xabi Alonso urmează să devină noul antrenor al echipei Real Madrid, care a anunţat oficial, vineri, despărţirea de tehnicianul italian Carlo Ancelotti, viitorul selecţioner al Braziliei.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manuel Neuer este pregătit să revină la naţionala Germaniei, a anunţat agentul său

Forma recentă a portarului Manuel Neuer au reaprins speculaţiile legate despre o posibilă revenire a campionului mondial din...

Elisabeta Lipă (FRC): Canotajul românesc nu va lăsa garda jos nici la Mondialele de la Shanghai

Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj (FRC), Elisabeta Lipă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, la fel...

Michael Ballack consideră că Bayern nu este una dintre favorite în Liga Campionilor

Fostul internaţional german Michael Ballack consideră că Bayern Munchen nu poate fi considerată printre echipele de top în...

Cristiano Ronaldo a egalat recordul de goluri marcate în preliminariile Cupei Mondiale

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a egalat recordul de goluri marcate în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal, prin reuşita...