Real Madrid, interesată de internaţionalul spaniol Nico Williams (Athletic Bilbao)

Data:

Echipa de fotbal Real Madrid este interesată de un posibil transfer al internaţionalului spaniol Nico Williams de la formaţia Athletic Bilbao, anunţă cotidianul Marca.

Conform publicaţiei madrilene, Real „evaluează serios” posibilitatea recrutării lui Nico Williams, fotbalist care a fost la un pas semneze cu rivala FC Barcelona după EURO 2024, însă mutarea a căzut din cauza situaţiei financiare a clubului catalan.

Nico Williams este legat până în 2028 de Athletic Bilbao, având o clauză de reziliere de 58 de milioane de euro, fixată după ultima sa reînnoire a contractului cu clubul basc.

Clubului „blanco” îi place mult profilul lui Nico Williams, „un jucător tânăr, exploziv, cu un impact mediatic uriaşi potenţial atât sportiv, cât şi comercial”, adaugă Marca. Ziarul subliniază totodată că transferul său la Real Madrid ar reprezenta o „bombă de mercato”, care „ar putea, în parte, să echilibreze figura emergentă a lui Lamine Yamal pe scena fotbalului naţional”, în condiţiile în care, la fel ca vedeta lui FC Barcelona, „Nico generează entuziasm în rândul fanilor”.

Presa iberică remarcă, pe de altă parte, noua tendinţă a clubului Real Madrid de a recruta fotbalişti spanioli, ultimul exemplu reprezentându-l transferul lui Dean Huijsen de la echipa engleză Bournemouth, un jucător care a debutat la naţionala Spaniei în luna martie.

Madrilenii negociază în aceste zile transferul unui alt tânăr fotbalist spaniol, Alvaro Carreras, de la formaţia portugheză Benfica Lisabona, conform Marca.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Didier Deschamps regretă absenţa antrenorilor francezi din Liga Campionilor

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Franţei, Didier Deschamps, "regretă" absenţa antrenorilor francezi din Liga Campionilor, informează L'Equipe. Întrebat, într-o...

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, respinge ideea unei reveniri a lui Messi ca jucător

Preşedintele clubului de fotbal FC Barcelona, Joan Laporta, a estimat, miercuri, că "specularea" pe marginea unei posibile reveniri...

Djokovic admite că a primit ‘o palmă din partea realităţii’ în ultimii doi ani

Campionul sârb Novak Djokovic crede că încă poate câştiga un al 25-lea titlu de Grand Slam în tenis,...

Mbappe a adus un omagiu victimelor atentatelor din 13 noiembrie 2015, în numele echipei Franţei

Starul Kylian Mbappe, prezent la conferinţa de presă dinaintea meciului cu Ucraina, programat joi în cadrul preliminariilor Cupei...