Antrenorul ten Hag ar putea reveni la Ajax Amsterdam

Data:

Antrenorul olandez Erik ten Hag, fost la Manchester United, ar putea reveni pentru sezonul viitor la echipa de fotbal Ajax Amsterdam, a declarat directorul tehnic al ”lăncierilor”, Alex Kroes, conform Reuters.

Ten Hag este şomer de la concedierea sa din octombrie de către United, dar Alex Kroes a declarat pentru televiziunea olandeză NOS că el este un candidat pentru a-l înlocui pe Francesco Farioli, care a părăsit clubul luni.

Recent, presa germană a scris despre negocierile lui ten Hag cu Bayer Leverkusen, care s-a despărţit de tehnicianul Xabi Alonso.

”Erik ten Hag este pe listă de mult timp”, a spus Kroes. ”Este binecunoscut, a făcut o treabă fantastică atunci când a fost aici.
Am vorbit cu el pe scurt duminică. A fost ca spectator la stadion”, a adăugat oficialul.

Ten Hag a asistat la ultimul meci al lui Ajax din campionatul olandez împotriva lui FC Twente, duminică. ”Lăncierii” s-au impus cu 2-0, dar titlul a ajuns la PSV Eindhoven.

Ten Hag, în vârstă de 55 de ani, a antrenat-o pe Ajax din 2018 până în 2022, câştigând trei titluri de şi ducând clubul în semifinala Ligii Campionilor în 2019, după ce a trecut de toate etapele preliminare.

Farioli a demisionat luni, dar deja hotărâse să plece după o remiză dramatică în penultimul meci, împotriva lui Groningen, miercurea trecută, când Ajax era în avantaj cu 2-1 înaintea ultimelor nouă minute adiţionale, cedând efectiv primul loc în clasament în favoarea lui PSV.

Antrenorul italian a spus că el şi conducerea clubului Ajax au avut opinii diferite cu privire la modul de a aborda sezonul viitor, după ce Ajax a irosit un avantaj de nouă puncte înaintea ultimelor cinci etape.

”Decizia mea nu are nicio legătură cu lupta pentru titlu”, a insistat italianul în vârstă de 36 de ani. ”Dar simt că aceasta este cea mai bună alegere, mai ales pentru club”, a subliniat el.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Atletism: Usain Bolt spune că că ar fi putut alerga suta de metri în 9 sec 42/100 cu noii pantofi cu cuie

Fostul mare atlet jamaican Usain Bolt, al cărui record mondial de 9,58 secunde în proba de 100 de...

Cristiano Ronaldo, ales „Cel mai bun din toate timpurile” de Liga portugheză

Cristiano Ronaldo a primit miercuri premiul "Cel mai bun din toate timpurile", în cadrul unei gale organizate de...

Clubul Chelsea, acuzat de 74 de încălcări ale regulamentului legat de agenţi

Clubul Chelsea a fost acuzat de nu mai puţin de 74 de încălcări ale regulamentului legat de agenţii...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Va fi complicat cu ‘U’ Cluj, ne lipsesc doi jucători din linia defensivă

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că pentru formaţia...