UEFA doreşte un turneu Final Four în Liga Campionilor din sezonul 2024-2025

Data:

UEFA doreşte organizarea unui turneu Final Four în Liga Campionilor la fotbal, începând din sezonul 2024-2025, prin care să fie stabilită noua campioană europeană, informează cotidianul The Times, potrivit Agerpres.

Conform publicaţiei britanice, cele patru echipe participante la turneul respectiv ar urma să se înfrunte în semifinale cu partide unice, organizate în acelaşi loc în care va avea loc şi finala.

Prin această iniţiativă, care urmează să fie supusă aprobării părţilor interesate, forul european vrea să dea un nou impuls principalei competiţii continentale intercluburi.

UEFA a experimentat un format asemănător cu ocazia ediţiei 2019-2020 a Ligii Campionilor, a cărei câştigătoare a fost stabilită în urma unui turneu final desfăşurat la Lisabona, din cauza pandemiei de coronavirus.

Turneul Final Four, dacă va fi aprobat, nu va fi, însă, singura noutate implementată în Liga Campionilor începând din sezonul 2024-2025, precizează El Mundo Deportivo. UEFA a prevăzut deja schimbări importante în competiţia sa fanion, începând cu ediţia respectivă.

Printre cele mai importante modificări, anunţate deja, se numără renunţarea la actualul format cu grupe şi implementarea unui nou format tip campionat, cu toate cluburile figurând într-un singur clasament. Toate echipele urmează să se înfrunte între ele, cu o fază iniţială de 10 etape, la capătul căreia primele clasate se vor califica direct în optimile de finală, în timp ce formaţiile de pe locurile 9-24 vor participa la un play-off pentru accederea în optimi.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...