FC Barcelona i-a oferit un nou contract, pe doi ani, portarului Wojciech Szczesny

Data:

Portarul polonez Wojciech Szczesny a anunţat că echipa de fotbal FC Barcelona i-a oferit un nou contract, pe doi ani, urmând să ia o decizie împreună cu familia sa în privinţa continuităţii sale la liderul campionatului Spaniei, informează mass-media spaniolă.

„Nu ascund faptul că am o ofertă de a rămâne la Barca încă doi ani. Mi-au prezentat-o deja, dar am cerut timp. Trebuie să hotărăsc împreună cu familia mea ce este mai bine pentru noi toţi”, a declarat Szczesny, citat de cotidianul catalan Sport.

Adus pentru a îndeplini rolul de rezervă la FC Barcelona, polonezul a devenit titular între buturile grupării catalane după accidentarea titularului Marc-Andre ter Stegen, iar evoluţiile sale nu au dezamăgit.

Înaintea marelui derby cu Real Madrid, câştigat cu scorul de 4-3 de FC Barcelona, antrenorul grupării „blaugrana”, Hansi Flick, s-a declarat încrezător că Szczesny va continua să joace în capitala Cataloniei şi în sezonul viitor.

„Are o personalitate grozavă, foarte pozitivă, şi rămâne calm. Acest lucru este, evident, foarte bun pentru noi. Mai fumează puţin, uneori, dar aşa este el. Nu l-am văzut niciodată, dar este la vârsta potrivită şi este foarte relaxat”, a spus Flick, stârnind râsete printre jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă susţinută la Centrul Sportiv Joan Gamper.

”E treaba lui Deco (directorul sportiv al clubului FC Barcelona – n.red.), nu mă ocup eu de contracte. Sunt mulţumit de el. Cred că vrea să rămână şi să joace alături de noi, dar vom vedea”, a adăugat tehnicianul german.

În vârstă de 35 de ani, Wojciech Szeczny a evoluat anterior la Juventus Torino şi îşi anunţase retragerea din activitate la finalul sezonului trecut, înainte de a primi oferta de la FC Barcelona, pe care nu a putut-o refuza, aşa cum a declarat polonezul la momentul respectiv.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbaliştii Rodri şi Bonmati, printre laureaţii Premiilor pentru Sport din Spania

Fotbaliştii Rodrigo Hernandez şi Aitana Bonmatí au fost recunoscuţi joi drept cei mai buni sportivi ai anului 2023...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Nu va fi o partidă uşoară cu Unirea, îşi merită punctele din clasament

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, se aşteaptă la o partidă dificilă cu Unirea Slobozia, în etapa a...

F1: După ce a avut alergie la cai, Hamilton anunţă că are un nou hobby, călăria

Britanicul Lewis Hamilton, pilotul echipei de Formula 1 Ferrari, a declarat, recent, că după ce a călărit pentru...

Chelsea, privată de Cole Palmer încă şase săptămâni, a anunţat Enzo Maresca

Echipa engleză de fotbal Chelsea nu va putea conta pe starul Cole Palmer pentru o perioadă de încă...