Antrenorul Arne Slot i-a adus un omagiu lui Klopp după titlul de campioană cucerit de Liverpool

Data:

Titlul câştigat duminică în Premier League este şi cel al lui Juergen Klopp, care a implementat o „cultură” şi o „etică de muncă” victorioasă la Liverpool, a declarat succesorul său, olandezul Arne Slot, după ce a scandat numele tehnicianului german, informează AFP.

După ultimul său meci lşa Liverpool, la finalul sezonului trecut, Klopp a scandat numele lui Arne Slot pe muzica piesei „Life Is Life”, cu microfonul în mână în mijlocul terenului de pe Anfield.

Antrenorul olandez a procedat la fel, duminică, după victoria cu 5-1 în faţa lui Tottenham, sinonimă cu al 20-lea titlu pentru Liverpool şi primul după 2020.

La microfonul postului Sky Sports, apoi, el a evidenţiat fundaţiile puse la clubul din Mersey de Klopp pentru a explica succesul acestui sezon.

„Desigur, nu este doar munca mea, ci este şi cea a jucătorilor care sunt aici, a membrilor staffului, ci este şi munca lui Juergen şi Pepijn (Lijnders, secundul acestuia) pe care au făcut-o aici. Cultura, etica muncii şi calitatea echipei au fost excepţionale”, a spus Slot.

„Am început bine (în campionat) şi faptul că Manchester City a cunoscut o perioadă dificilă, ceea ce nu i s-a mai întâmplat de cinci ani, ne-a ajutat un pic”, a mai spus Slot.

Titlul precedent, în plină pandemie, „a fost deja o reuşită extraordinară, dar suporterii nu au fost acolo şi am putut simţi cât de important a fost ca ei să fie aici (duminică). Am simţit asta înainte de meci, în timpul meciului, iar băieţii au făcut o treabă remarcabilă astăzi”, a adăugat tehnicianul.

Căpitanul Virgil van Dijk a apreciat, totodată, şansa de a putea oferi publicului de pe Anfield o adevărată sărbătoare.

„Eram pregătit să fac totul pentru ei, pentru toţi suporterii noştri din lume, pentru suporterii de aici, dar şi pentru noi. Să câştigi de două ori Premier League în cinci ani, este o frumoasă reuşită”, a spus el.

Liverpool a câştigat al 20-lea său titlu de campioană a Angliei la fotbal, duminică, după ce a surclasat-o pe Tottenham cu scorul de 5-1, pe Anfield, în etapa a 34-a din Premier League.

”Cormoranii”, care nu mai cuceriseră titlul în Albion din 2020, îi succed în palmares echipei Manchester City, după ce au dominat acest sezon de la un capăt la altul, sub comanda unui nou antrenor, olandezul Arne Slot, care l-a înlocuit vara trecută pe germanul Jurgen Klopp.

Liverpool are un avans de 15 puncte faţă de următoarea clasată, Arsenal, când au mai rămas patru etape de jucat.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, nu-şi face griji cu privire la Mohamed Salah

Arne Slot, antrenorul echipei de fotbal Liverpool, a declarat nu-şi face griji cu privire la Mohamed Salah, care...

PSG are aceeaşi identitate în Ligue 1 şi în Liga Campionilor, a spus antrenorul Luis Enrique

PSG are aceeaşi identitate în Ligue 1 şi în Liga Campionilor, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă,...

Selecţionerul Mircea Lucescu a convocat preliminar 21 de stranieri pentru meciurile naţionalei cu Bosnia-Herţegovina şi San Marino

Selecţionerul Mircea Lucescu a convocat preliminar un lot format din 21 de jucători care evoluează în străinătate pentru...

Cristiano Ronaldo a fost mai determinant la Real Madrid decât Messi la FC Barcelona (studiu)

Impactul fotbalistului Cristiano Ronaldo asupra productivităţii şi eficienţei a fost mai mare decât cel al lui Lionel Messi...