Elias Charalambous (FCSB) – Nu a fost uşor să câştigăm aici, mai avem un drum lung înainte

Data:

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, duminică seara, într-o conferinţă de presă, că formaţiei sale nu i-a fost uşor să câştige cu Rapid, în deplasare (scor 2-1), şi a precizat că aceasta mai are un drum lung până când va putea sărbători câştigarea titlului.

„Nu punem şampania la gheaţă. Cele 12 puncte rămase sunt multe, iar fiecare săptămână poate schimba totul. Trebuie să rămânem umili. Nu am realizat nimic până acum. Este o victorie importantă, dar mai avem încă un drum lung înainte. Azi am suferit puţin în repriza a doua, nu a fost uşor să câştigăm aici. Dar sunt fericit pentru că ne apropiem de final şi vrem să câştigăm meciuri”, a spus el.

„Este o victorie foarte importantă, ne-am apropiat mai mult de câştigarea titlului. Am fost pregătiţi pentru un joc dificil pentru că niciodată nu e uşor să joci în Giuleşti. În prima repriză jucătorii mei au făcut totul excelent şi au reuşit să înscrie două goluri. Însă în repriza secundă, după ce a marcat şi Rapid, am simţit presiunea de a apăra scorul. Nu am fost cei care trebuia să fim. Din acel moment a fost un joc total diferit. Chiar dacă nu am jucat bine, cel mai important este că am reuşit să ne apărăm avantajul. În acest moment al competiţie cel mai important este să găsim modalităţi de a câştiga puncte”, a adăugat tehnicianul cipriot.

Charalambous a explicat jocul mai slab al jucătorilor săi din partea a doua a meciului prin faptul că aceştia nu pot fi tot timpul la cel mai înalt nivel.

„Azi noi am avut o repriză, ei una. Ăsta e fotbalul. Nu trebuie să uităm că în faţă am avut un adversar, care şi el şi-a dorit mult să câştige. Nu trebuie să vedem totul în negru şi să ne uităm numai la repriza secundă. Nu putem fi întotdeauna la cel mai înalt nivel pe parcursul tuturor celor 90 de minute”, a menţionat antrenorul.

FCSB a învins-o pe Rapid Bucureşti cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Giuleşti, într-un meci din etapa a şasea a fazei play-off a Superligii de fotbal.

FCSB a ajuns la 20 de meciuri consecutive fără înfrângere (13 victorii, 7 egaluri).

Rapid a pierdut trei meciuri în play-off, toate acasă.

Primele trei meciuri directe din acest sezon s-au încheiat cu remize, 0-0 în ambele partide din sezonul regulat şi 3-3 în play-off.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Harry Kane ratează meciul decisiv al lui Bayern Munchen

Harry Kane continuă să stabilească recorduri de goluri oriunde joacă. Fie că evoluează la naţionala Angliei, că a...

Antrenorul Slot ne-a spus de la bun început că putem câştiga Premier League, dezvăluie Konate

Fundaşul echipei Liverpool, Ibrahima Konate, a dezvăluit luni că antrenorul Arne Slot le-a spus jucătorilor chiar la începutul...

Aston Villa nu acceptă cererea lui Tottenham de reprogramare a meciului din Premier League

Aston Villa nu acceptă cererea lui Tottenham de reprogramare a meciului direct din Premier League, cu scopul de...

Dan Şucu (Rapid) – Am fost furaţi în meciul cu FCSB, rezultatul a fost viciat

Acţionarul majoritar al clubului de fotbal FC Rapid, Dan Şucu, a transmis un mesaj către suporterii giuleşteni pe...