Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Data:

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra arbitrii de linie pentru ediţia din acest an (25 mai-9 iunie), au confirmat, joi, organizatorii, citaţi de AFP.

”Dorinţa Federaţiei este de a păstra arbitrii cât timp va putea”, a declarat preşedintele forului francez de tenis (FFT), Gilles Moretton, în cadrul unei conferinţe de presă de prezentare a turneului.

”Suntem ţara care furnizează cei mai buni arbitri din circuit din toată lumea. Suntem o referinţă şi dorim să păstrăm acest lucru”, a mai spus oficialul.

Australian Open şi US Open au adoptat arbitrajul electronic în 2021, iar Wimbledon o va face cu începere din acest an.

Arbitrii de linie au dispărut din circuitul principal masculin de la 1 ianuarie, în urma unei decizii a ATP.

”Jucătorii sunt cei care decid. Dacă, mâine, jucătorii, în unanimitate, vin şi ne spun ‘nu mai jucăm dacă nu există arbitraj electronic’, organizatorii turneului îl pot adopta”, a afirmat Moretton, subliniind că ”nu este cazul în prezent pe zgură”.

În contextul în care jucătorii reclamă din partea organizatorilor turneelor de Mare Şlem o mai bună repartizare a veniturilor obţinute, ediţia din acest an a turneului parizian va avea premii de 56,52 de milioane de euro, cu o creştere de 5,21% faţă de 2024.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...