Iga Swiatek a declarat forfait pentru turneul WTA de la Madrid

Data:

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul unu mondial, a declarat forfait pentru turneul WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale în valoare de 6.575.560 de euro, din cauza unei accidentări la umărul drept, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Organizatorii Mutua Madrid Open au anunţat miercuri retragerea principalei favorite a acestei competiţii pe zgură, în urma căreia spaniola Paula Badosa, ocupanta locului secund în clasamentul WTA, devine principala aspirantă la câştigarea trofeului.

Iga Swiatek trebuia să debuteze la turneul de la Madrid împotriva unei jucătoare venite din calificări. Poloneza urma să vină în capitala Spaniei după ce a câştiga patru titluri consecutive în circuitul profesionist, la Doha, Indian Wells, Miami şi Stuttgart.

Anul trecut, belarusa Arina Sabalenka a cucerit trofeul la Madrid, după ce ediţia din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus.

Românca Simona Halep, prezentă la ediţia din acest an, a câştigat turneul de la Madrid în 2016 şi 2017, iar în 2019 a jucat finala.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manuel Neuer este pregătit să revină la naţionala Germaniei, a anunţat agentul său

Forma recentă a portarului Manuel Neuer au reaprins speculaţiile legate despre o posibilă revenire a campionului mondial din...

Elisabeta Lipă (FRC): Canotajul românesc nu va lăsa garda jos nici la Mondialele de la Shanghai

Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj (FRC), Elisabeta Lipă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, la fel...

Michael Ballack consideră că Bayern nu este una dintre favorite în Liga Campionilor

Fostul internaţional german Michael Ballack consideră că Bayern Munchen nu poate fi considerată printre echipele de top în...

Cristiano Ronaldo a egalat recordul de goluri marcate în preliminariile Cupei Mondiale

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a egalat recordul de goluri marcate în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal, prin reuşita...