Antrenorul lui Manchester United i-a luat apărarea portarului Onana, după noi gafe

Data:

Antrenorul echipei engleze de fotbal Manchester United, Ruben Amorim, i-a luat apărarea portarului său Andre Onana, vinovat la golurile înscrise de Olympique Lyon în meciul încheiat cu o remiză (2-2) între cele două formaţii, joi la Paris, în prima manşă a sferturilor de finală ale competiţiei Europa League, precizând „că se poate întâmpla”, relatează AFP.

„Dacă privim la acest sezon, eu am făcut mai multe greşeli decât ei. Dar ce este bine, este faptul că meciul retur poate schimba totul. Trebuie să ne focalizăm pe asta”, a precizat tehnicianul portughez, conştient de faptul că echipa sa îşi va juca soarta în meciul retur de pe teren propriu săptămâna viitoare.

„Onana, perturbat de povestea cu Matic? Nu ştiu. Trebuie să analizăm golurile şi acţiunile lui Andre şi să discutăm cu Jorge Vital (antrenorul portarilor) şi cu Craig Mawson (secundul său). Este cea mai bună modalitate de a ajuta jucătorii să se îmbunătăţească”, a mai comentat Amorim.

Înainte de meci, mijlocaşul sârb Nemanja Matic (Olympique Lyon) l-a apostrofat pe Andre Onana, afirmând că este „unul din cei mai slabi portari ai lui Manchester United”, după ce camerunezul afirmase în urmă cu o zi că Manchester este „mult mai bună” decât Lyon.

Olympique Lyon, care a eliminat-o în faza precedentă a competiţiei pe campioana României, FCSB, a deschis scorul prin Thiago Almada (25), dintr-o lovitură liberă, însă United a restabilit egalitatea în timpul suplimentar al primei reprize, prin Leny Yoro (45+5), iar apoi a preluat conducerea pe tabelă în minutul 88, prin reuşita lui Joshua Zirkzee.

Francezii au egalat in extremis, în timpul adiţional al reprizei secunde, prin Rayan Cherki (90+5), care a trimis balonul în plasă după o respingere greşită a portarului oaspeţilor, Andre Onana.

Meciul retur dintre Manchester United şi Olympique Lyon se va disputa în data de 17 aprilie, pe stadionul Old Trafford.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dennis Man, nominalizat la titlul de cel mai bun jucător al săptămânii în Liga Campionilor

Atacantul român Dennis Man a fost nominalizat de site-ul UEFA la titlul de cel mai bun jucător al...

F1: Marele Premiu al Mexicului, o nouă oportunitate pentru Verstappen de a reduce diferenţa faţă de McLaren

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) are o nouă şansă de a micşora handicapul faţă de piloţii de...

Portarul Thibaut Courtois a strălucit la cel de-al 300-lea său meci pentru Real Madrid

Portarul Thibaut Courtois a disputat miercuri seara al 300-lea său meci în tricoul echipei spaniole de fotbal Real...

Ciclism: Tadej Pogacar, favorit la câştigarea trofeului Velo d’Or 2025

Slovenul Tadej Pogacar este marele favorit la câştigarea trofeului Velo d'Or (Bicicleta de Aur), rezervat celui mai bun...