Kevin De Bruyne ar putea deveni coechipier cu Lionel Messi la Inter Miami

Data:

Mijlocaşul belgian Kevin De Bruyne, care se va despărţi echipa engleză Manchester City la finalul acestui sezon, ar putea deveni coechipier cu starul argentinian Lionel Messi la formaţia Inter Milano, în Liga nord-americană de fotbal (MLS).

Conform The Athletic, clubul din Florida are prioritate în eventualele negocieri cu De Bruyne, în cazul în care acesta decide să-şi continue cariera în Major League Soccer, în baza „drepturilor de descoperire” (discovery rights).

Acest mecanism din preempţiune a fost conceput pentru a preveni licitaţiile neloiale ale cluburilor pentru atragerea de jucători. Un club din MLS poate obţine însă semnătura unui jucător ale cărui drepturi de descoperire aparţin unei alte francize, dar în schimbul unei compensaţi financiare.

Singura problemă pentru Inter Miami, al cărei coproprietar este fostul star al fotbalului englez David Beckham, o reprezintă faptul că a ajuns deja la limita contractelor de „jucător desemnat”, care permite ca starurile să fie plătite fără a se ţine cont de plafonul salarial al Ligii.

Clubul din Florida îi mai are în lot, alături de Lionel Messi, pe spaniolii Jordi Alba şi Sergio Busquets, foştii coechipieri ai argentinianului de la FC Barcelona, care beneficiază la rândul lor de statutul de „jucător desemnat”. Contractele celor trei vedete expiră în decembrie 2025, la fel ca şi cel al uruguayanului Luis Suarez, un alt fost jucător al Barcei, care are însă un contract standard la Miami.

Kevin De Bruyne nu a dat niciun indiciu în privinţa viitorului său după despărţirea de Manchester City, cu care a cucerit 14 trofee în 10 sezoane.

Anunţul plecării playmaker-ului belgian de pe Etithad Stadium face ca prezenţa sa la Cupa Mondială a Cluburilor, programată între 15 iunie şi 13 iulie în Statele Unite, să fie incertă.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse s-au calificat în sferturile probei de dublu la Osaka (WTA)

Jucătoarele române de tenis Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse s-au calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei...

Ed Sheeran şi logoul noului său album, ‘Play’, pe tricoul Barcelonei la viitorul Clasico

Imaginea artistului britanic Ed Sheeran şi logoul noului său album "Play" se vor afla pe tricoul echipei de...

Câştigătoarea Ligii Campionilor va deschide sezonul 2027/2028 cu un meci acasă

Câştigătoarea Ligii Campionilor la fotbal va juca, pe teren propriu, meciul de deschidere a sezonului 2027/2028, într-o seară...

Harry Kane, căpitanul Angliei, apt de joc pentru partida cu Letonia

Căpitanul echipei de fotbal a Angliei, Harry Kane, este în formă şi gata să conducă selecţionata ''Three Lions''...