Antrenorul Erik ten Hag a vizitat centrul sportiv al clubului AS Roma

Data:

Olandezul Erik ten Hag, fostul antrenor al echipei engleze de fotbal Manchester United, a vizitat centrul sportiv al clubului italian AS Roma, iar apoi a luat cina împreună cu actualul tehnician al grupări „giallorossa”, Claudio Ranieri.

AS Roma caută un nou antrenor pentru sezonul viitor, după ce Ranieri a anunţat că se va retrage din funcţie la finalul actualei ediţii din Serie A, dar urmează să rămână într-un rol administrativ la clubul de pe Stadio Olimpico.

Agentul lui Erik ten Hag a respins informaţiile conform cărora olandezul ar purta negocieri cu AS Roma, însă acesta a petrecut mai mult timp în Cetatea Eternă şi a vizitat centrul de la Trigoria, unde s-a fotografiat alături de jucători, inclusiv de fostul fundaş de la Ajax, Devyne Rensch.

Ten Hag şi Rensch au acelaşi impresar, Mo Salem, care a publicat pe Instagram Stories o fotografie în care apare împreună cu cei doi, la centrul sportiv al clubului AS Roma.

Conform Retesport, ten Hag a luat cina împreună cu Ranieri şi cu fundaşul german Mats Hummels, luni seara, într-un restaurant din cartierul Parioli.

AGERPPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trei brigăzi de arbitri români, delegate la meciuri din turul 3 preliminar al competiţiilor europene

Trei brigăzi de arbitri din România au fost desemnate de UEFA să conducă partide din cadrul turului 3...

PSG a primit o amendă de 148.000 de euro pentru incidentele din finala Ligii Campionilor

Comitetul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a aplicat joi o amendă de 148.000 de euro clubului...

Real Madrid nu a reuşit să-şi amâne meciul cu Osasuna, din prima etapă

Echipa de fotbal Real Madrid va debuta în noul sezon din La Liga, conform programării iniţiale, cu un...

F1 – Fernando Alonso a suferit o leziune musculară şi va rata prima şedinţă de antrenamente libere pentru MP al Ungariei

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) a suferit o accidentare la muşchii spatelui şi nu va participa la...