Jessica Pegula a câştigat turneul WTA de la Charleston

Data:

Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula, numărul 4 mondial, a câştigat turneul WTA 500 de la Charleston (Statele Unite), dotat cu premii totale de 1.064.510 dolari, în finala căruia a învins-o duminică în două seturi, 6-3, 7-5, pe compatrioata sa Sofia Kenin, ocupanta locului 44 în ierarhia WTA şi campioană la Australian Open în 2020.

Pegula, în vârstă de 31 de ani, a cucerit cu această ocazie al optulea titlu din cariera sa şi al doilea din 2025, după cel obţinut la Austin (Texas), în luna martie. Ea este jucătoarea cu cele mai multe meciuri câştigate (25) de la debutul anului 2025.

Americanca a disputat a doua sa finală consecutivă în circuitul profesionist, după cea pierdut la turneul WTA 1.000 de la Miami (Florida) în faţa belarusei Arina Sabalenka, numărul unu mondial, în urmă cu o săptămână.

Jessica Pegula este a zecea jucătoare din Statele Unite care cucereşte trofeul la turneul de la Charleston, după Rosie Casals, Chris Evert, Martina Navratilova, Tracy Austin, Serena Williams, Venus Williams, Sloane Stephens, Madison Keys şi Danielle Collins.

Finala de duminică a fost prima disputată la Charleston între două jucătoare americane începând din 1990.

În urma acestui succes, primul obţinut pe zgură, Jessica Pegula va urca pe locul al treilea în clasamentul mondial începând de luni.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mă simt mai pregătită ca oricând pe zgură, spune Sabalenka înainte de Roland Garros

Numărul 1 mondial în tenisul feminin, Arina Sabalenka, a declarat vineri că se simte "mai puternică ca niciodată"...

Mohamed Salah recunoaşte că anul acesta are cea mai bună şansă să ia Balonul de Aur

Atacantul egiptean Mohamed Salah crede că anul acesta are cele mai mari şanse de a câştiga Balonul de...

Rodri (Manchester City) nu va fi titular în meciul cu Fulham, ultimul din Premier League

Mijlocaşul echipei Manchester City, Rodrigo Hernandez, nu va fi titular duminică împotriva lui Fulham, în ultimul meci al...

Slot nu a decis încă dacă Alexander-Arnold va juca duminică pentru Liverpool

Arne Slot "nu s-a hotărât încă" dacă îl va folosi pe Trent Alexander-Arnold în ceea ce ar urma...