AC Milan, victorie în deplasare cu Lazio, în Seria A

Data:

AC Milan a revenit în fruntea Serie A după ce a învins în deplasare pe Lazio cu 2-1, în etapa a 34-a, într-un meci în care la milanezi Ciprian Tătăruşanu a fost pe banca de rezerve, iar la gazde, Ştefan Radu a fost schimbat în repriza a 2-a, potrivit Agerpres.

Lazio a deschis scorul din minutul 4, după reuşita lui Ciro Immobile, însă în partea a doua a întâlnirii, Oliver Giroud (50) şi Sandro Tonali (90+2) au marcat pentru Milan, aducând cele 3 puncte rossonerilor.

Cu 74 puncte, AC Milan este lider în clasament, în timp ce Lazio este pe 7, cu 56 de puncte.

Într-un alt meci disputat duminică seara, pe Stadio „Luigi Ferraris”, Genoa a învins cu 1-0 pe Cagliari, la oaspeţi Răzvan Marin fiind integralist.

Singurul gol a fost reuşit de Milan Badelj în minutul 89.

Genoa, care luptă pentru evitarea retrogradării, se află pe locul 19 (penultimul), cu 25 puncte, în timp ce Cagliari este pe 17, cu 28 puncte.

Aşa cum se ştie, tot duminică Napoli a fost învinsă cu 3-2 în deplasare de Empoli după ce conducea cu 2-0 în minutul 80.

Dries Mertens (minutul 44) şi Lorenzo Insigne (53) au marcat pentru Napoli, iar Liam Henderson (80) şi Andrea Pinamonti (83, 87), pentru Empoli. Fundaşul Radu Drăguşin nu a bifat duminică niciun minut pentru Salernitana, care speră să evite retrogradarea după a treia victorie consecutivă, 2-1 acasă cu Fiorentina.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo înfiinţează un studio de film independent

Starul portughez Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere, filmul fiind cel mai recent business al său, în...

MotoGP: Campionul mondial Jorge Martin, autorizat să concureze în Marele Premiu al Qatarului

Pilotul spaniol Jorge Martin (Aprilia), campionul mondial en titre la MotoGP, clasa regină a motociclismului viteză, a fost...

Pogacar este ‘probabil cel mai bun din toate timpurile’, a afirmat Greg LeMond

Fostul mare ciclist american Greg LeMond se declară convins, conform unui interviu acordat AFP, că slovenul Tadej Pogacar...

Atacantul Robert Lewandowski scrie istorie în Liga Campionilor

Internaţionalul polonez Robert Lewandowski, atacantul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a devenit primul jucător car a reuşit...