Arte marţiale mixte: Connor McGregor urmează să încaseze 20 milioane dolari de la UFC

Data:

Irlandezul Conor McGregor, starul artelor marţiale mixte (MMA), a anunţat pe platforma X că va primi 20 de milioane de dolari de la promoţia americană UFC, ca urmare a unui proces colectiv câştigat de luptătorii activi din 2010 până în 2017, scrie L’Equipe.

UFC, cea mai mare promoţie de arte marţiale mixte, trebuie să despăgubească cu suma de 375 de milioane de dolari sportivii care au dat promoţia în judecată.

În octombrie 2024, un judecător federal din Las Vegas a aprobat un acord în baza căruia UFC va plăti 375 de milioane de dolari (aproximativ 358 de milioane de euro) luptătorilor, rezultatul procesului antitrust intentat acesteia. Această înţelegere acoperă peste o mie de sportivi care au luptat din 2010 până în 2017. Aceştia au denunţat monopolul UFC şi s-au simţit plătiţi derizoriu pentru evenimentele la care au participat în acea perioadă.

McGregor a fost obligat în noiembrie să plătească daune (circa 250.000 de euro) după ce un juriu de la Înalta Curte din Irlanda l-a găsit vinovat într-un proces civil pentru atacarea unei femei în 2018.

Acum, irlandezul poate ajunge la un alt proces civil, după ce o femeie care l-a acuzat de agresiune sexuală la Miami în iunie 2023, cu ocazia unui meci de baschet (NBA). Victima susţine că sportivul de 36 de ani a agresat-o sexual în toaletele sălii echipei de baschet Miami Heat, la Kaseya Center. Procurorii americani nu au însă suficiente dovezi pentru un dosar penal, astfel că victima îşi poate căuta dreptatea într-un proces civil.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...